Oamenii de la sate, asigurați cu medicamente de primă necesitate prin intermediul farmaciilor mobile

Mașini special echipate cu frigidere și alte ustensile necesare păstrării medicamentelor, puse la dispoziție de rețelele mari, vor circula, conform unui grafic bine stabilit, în localitățile din țară unde nu sunt farmacii și vor asigura cetățenii cu medicamente. Asta prevede un proiect de lege adoptat în Parlament.

Farmaciile mobile vor veni în ajutorul copiilor și oamenilor în etate, care trebuie să parcurgă uneori zeci de kilometri până la cea mai apropiată farmacie.

Potrivit unui proiect de lege propus de către deputații din Partidul “ȘOR”, farmaciile pe patru roți vor funcționa după modelul magazinelor sociale mobile. Autorii inițiativei susțin că proiectul este unul absolut necesar în condițiile în care în mediul rural oamenii nu au acces la servicii medicale. În multe localități rurale nu există farmacii, lipsesc spitalele sau puncte medicale, iar cetățenii, în special persoanele în etate și familiile cu copii trebuie să parcurgă uneori zeci de kilometri până la cea mai apropiată farmacie, se mai arată în comunicatul de presă emis de formațiunea politică.


Preluat de la: Publika.md