O nouă pierdere pentru sistemul medical din Moldova. Încă un medic a fost răpus de COVID-19. Este vorba despre chirurgul Ivan Șleahtițchi, de la Spitalul Raional din Ceadîr-Lunga. Informaţia a fost confirmată de către Ministerul Sănătăţii.
Astfel, până acum, zece lucrători medicali au murit din cauza noului coronavirus.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, medicul de 72 ani a fost transferat de la Spitalul Raional Comrat la Institutul de Medicină Urgentă din Capitală, în stare foarte gravă, în data de 1 mai.
Între timp, numărul cazurilor de COVID-19 în rândul cadrelor medicale creşte de la o zi la alta. Până în prezent, 1.176 de persoane sau peste 24 la sută din numărul total al celor infectaţi cu noul coronavirus sunt lucrători medicali. Dintre aceştia, 283 sunt medici, 428 – asistenţi medicali, 63 de felceri, un paramedic, 18 farmacişti, iar 383 de persoane fac parte din personalul auxiliar.
Preluat de la: Publika.md