O nouă metodă de spargere a automobilelor. Hoţii au furat bunuri de peste 180 000 de lei (VIDEO)

Furau din automobile având ca metodă scanarea sistemelor de alarmă. Infractorii sunt doi bărbaţi cu vârstele de 39 şi 62 de ani din Capitală, care au fost reţinuţi de oamenii legii.

Potrivit poliţiei, suspecţii au furat bunuri materiale, în valoare de 186 722 de lei, din cel puţin trei vehicule. Bănuiţii aveau un plan de comiterea a infracţiunii. Ei discutau la telefonul mobil, iar în timp ce unul urmărea victima prin magazin, al doilea individ pătrundea în automobil și fura bunuri. 

Acțiunile ilegale ale bărbaţilor au fost surprinse de camerele de supraveghere. Forţele de ordine au efectuat percheziţii la domiciliile bărbaților, unde au depistat obiectele sustrase pe care aceştia intenţionau să le vândă.

Bănuiții au fost plasați în arest pentru de 30 de zile. Ei riscă până la 4 ani de închisoare.

 


Preluat de la: Publika.md