Din păcate ne amintim de țări mai la Est de România, doar atunci când acestea trec printr-un scrutin prezidențial. Ce se petrece în țări ca Ucraina și Belarus, ne interesează doar odată la 5 ani.
De la alegerile prezidențiale din 9 august până în prezent nu am văzut nici un semn de clintire a președintelui bielorus, Alexandr Lukashenko.
Timp de o lună protestul permanent anti-Lukashenko nu încetează în capitala Belarusului, Minsk. Aceste proteste constante demonstrează, de fapt cât de mare este dorința cetățenilor bieloruși de a avea o democrație veritabilă, instituții funcționale, dar și să-și consolideze statul de drept.
Alexandr Lukashenko ne aduce aminte de imaginea cu Nicolae Ceaușescu în care în ceasul a doisprezecelea de disperare își ține ultimul discurs, complet deluzionant și nu conștientizează că poporul își dorește altceva. Cu toate că este huiduit și oamenii protestează, acesta nu își recunoaște înfrângerea, pentru că deține informații de la un cerc apropiat de persoane, precum că situația nu este atât de gravă, nu cunoaște realitățile societății. Vedeți aceasta este problema la dictatori, ei sunt atât de plini de sine, încât nu își pot închipui de ce s-ar ridica poporul împotriva lor , dacă ei au informații precum că totul este în regulă.
Ultima manifestație în care Nicolae Ceaușescu a contat pe sprijinul muncitorilor seamănă izbitor de mult cu ultima întâlnire a lui Alexandr Lukashenko, în care s-a întâlnit cu muncitorii de la uzina de tractoare din Minsk. Până la urmă au fost huiduiți ambii lideri, iar soarta lui Ceaușescu o cunoaștem, dar oare va avea aceeași soartă și Lukashenko?
Sintagma care a devenit una banală în adresa președinte statului Belarus este – “ultimul dictator al Europei”. Însă o chestiune este certă- probabilitatea ca Alexandr Lukashenko să fie dat jos este la fel de mică precum probabilitatea ca țarul Vladimir Putin să abdice. Cu toate că aparent îl vedem pe Putin împotriva lui Lukashenko, primul nu își poate permite un scenariu în care un lider care ține în frâu o țară întreagă să fie înlăturat, pentru că ar seta un precedent în care marile proteste din Siberia, mai ales Habarovsk s-ar putea extinde în toată țara. Să nu uităm că urmează alegeri locale în Federația Rusă, iar principalul opozant al lui Putin, Alexei Navalny a ieșit din comă. Un scenariu în care Alexandr Lukashenko este înlăturat poate fi fatal în sensul în care partidul lui Putin – Rusia Unită ar pierde foarte multe primării cheie în favoare partidului lui Navalny – Viitoarea Rusie.
Trebuie să recunoaștem că Belarusul este un caz izolat din mai multe paradigme. Câți dintre voi cunoașteți că în Belarus încă mai există pedeapsa cu moartea? Că Belarusul este singurul stat european care nu este membru al Consiliului Europei? Din aceste rânduri ne putem da seama de unde își are rădăcinile această revoluție.
Revoluția din Republica Belarus nu este un nou Maidan, nu.
În Belarus se întâmplă un nou 7 aprilie 2009, revoluție ca cea din Republica Moldova – o revoluție a tinerilor, una alimentată cu ajutorul rețelelor de socializare ca Facebook, Telegram și Twitter. Situațiile sunt practic identice: majoritatea populației este nemulțumită de rezultatul alegerilor ( în Moldova, Partidul Comuniștilor obține majoritate în Parlamentul RM, iar în Belarus, Alexandr Lukashenko obține un scor de 80%, un scor deluzionant de mare). Doar că ce nu știu bielorușii este că cei care au ieșit învigători în Republica Moldova, au cedat puterea discipolilor lor și au transformat țara într-un și mai mare eșec.
Dacă din Moldova tinerii au plecat și i-au lăsat pe veteranii de război să protesteze în locul lor, în Belarus avem tineri care nu au aceeași posibilitate să plece, sunt într-o societate mult mai inchisă, o Uniunie Sovietică în miniatură, prezervată mai bine, dar care nu acoperă nevoile tinerilor de libertăți și drepturi.
Nu credeți că trebui să ne intereseze ce se întâmplă în Belarus, prin simpla apartenență a acestui stat la Parteneriatului Estic?
În concluzie, Bielorușii primesc asistență europeană atât financiară, cât și tehnică, inclusiv din banii contribuabililor români. Alături de Republica Belarus mai sunt Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia și Azerbaijan, de aceea ar trebui să le acordăm acestor țări o atenție aparte, să le monitorizăm acțiunile, dar și să le susținem dorința de reformă. Chestiune făcută de Ministerul de Externe de la București, cu toate că timid, dar acesta a donat societății civile și mass-mediei din Belarus o sumă în valoare de 100.000 euro. Unii ar spune că s-a încercat marea cu degetul, însă chiar și aceste fonduri sunt de ajutor pentru mass-media din Belarus, mai ales că mass-media independentă postează imaginile cu protestele și maltratările bielorușilor pe platforma securizată de Telegram, pentru a se ascunde de autoritățile din Minsk și a nu fi trași la răspundere.
Descriere autor: Laurențiu Pleșca este asistent de proiect în cadrul Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile. Este licențiat în Științe Politice, Universitatea din București, în prezent fiind masterand la aceeași facultate, Programul de Studii Europene. Vorbește 3 limbi străine: engleză, italiană și rusă. Principalele sale puncte de interes în domeniul politic sunt: dezvoltarea economică a României în cadrul UE, securitatea UE, Parteneriatul Estic. De asemenea, îl preocupă integrarea europeană și analizează politica internă și externă a României, cât și a Republicii Moldova.
Preluat de la: Timpul.md