O haită de câini se plimbă nestingherit în centrul Capialei, chiar lângă Parlament. Ce măsuri întreprind autorităţile pentru a diminua numărul câinilor vagabonzi (VIDEO)

O  haită de câini se plimbă nestingherit în centrul Capitalei, chiar lângă Parlament. Imaginile cu 11 patrupezii, care se tolăneau pe iarbă şi se plimbau pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt au fost publicate pe o reţea de socializare de şeful Serviciului de Ecarisaj din Capitală, Roman Trahman.

„11 câini în centrul oraşului. 11 câini mari, frumoşi. Numai că aici nu e pădure. Sunt nişte animale foarte frumoase. Şi îmi pare foarte rău că în lumea noastră nu există loc pentru ei. Aceştia trebuie să aibă casă, stăpân. Ei nu merită să umble vagabonzi pe străzi şi să provoace frică”, comentează Roman Trahman.

Contactat de publika.md, şeful Serviciului Ecarisaj a comunicat că două femele din această haită deja au fost prinse, sterilizate şi vaccinate. Pentru prinderea celorlalţi câini este nevoie de ordinul Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare.

Totodată, şeful serviciului ecarisaj ne-a comunicat că în perioada 13-16 august va fi desfăşurat, în premieră, recensământul câinilor vagabonzi din municipiul Chişinău. Pentru această acţiune, autorităţile planifică să atragă voluntari. Însă, potrivit lui Roman Trahman, la recensământ ar trebui să participe specialişti, pentru că sunt mulţi câini. El a mai menţionat că de numărul câinilor depinde strategia ulterioară privind combaterea fenomenului maidanezilor, dar şi sumele alocate de municipalitate în acest scop.

Potrivit informaţiilor oficiale, în prezent în municipiuil Chişinpu sunt circa 20 de mii de câini vagabonzi.

 

 

 


Preluat de la: Publika.md