O firmă-căpușă controlată de Vlad Plahotniuc a plătit studiile unor copii de politicieni moldoveni la universități de prestigiu din străinătate / Fiica lui Marian Lupu, președintele Curții de Conturi, se află printre beneficiari

Investigația Rise.md: „COPII DE POLITICIENI ȘI PETRECERI NOCTURNE PE BANII LUI PLAHOTNIUC”

Fiica lui Marian Lupu, președintele Curții de Conturi, se află printre beneficiari.

Aceeași companie, înregistrată în paradisul fiscal din Insulele Virgine Britanice (BVI), a transferat totodată zeci de mii de euro în conturile unor celebrități care au concertat la Chișinău, în clubul de noapte al lui Plahotniuc.


(Foto stânga) Alexandra Lupu ține în mâini o diplomă identică cu cea emisă de Universitatea Maastricht. (Foto dreapta) Sunt prezentate mai multe exemple de certificate de studii eliberate de Maastricht.

Domnișoara Lupu, la Maastricht

În mai 2018, președintele Curții de Conturi (CC), Marian Lupu, a urcat pe Facebook nouă fotografii cu familia.

Într-una din poze, fiica sa, Alexandra, îmbrăcată în robă, tocă și adidași, tine cu ambele mâini o diplomă de absolvent, emisă de Universitatea Maastricht din Olanda, aflată la granița cu Belgia și Germania. Taxa anuală pentru studiile de licență variază acolo între opt și 32 de mii de euro.

RISE a aflat povestea din spatele fotografiei.

Pe 15 iulie 2014, când Marian Lupu era președintele Partidului Democrat din Moldova, firma offshore Rowallan Overseas SA transferă Universității Maastricht 10.510 de Euro. La destinația plății a indicat – „Student ID: I6092064, Alexandra LUPU”.

Captură din extrasul de cont al Rowallan Overseas, deschis la ABLV Bank din Letonia.

Peste 14 zile, căpușa mai virează în contul instituției olandeze încă 8.500 de euro, iar la rubrica detalii trece din nou numărul de identificare al studentei Alexandra Lupu.

În total, sunt 19 mii de euro.


Captură din extrasul de cont.

Rowallan Overseas a dispus cele două plăți din contul deschis la ABLV Bank din Letonia, o bancă aflată în proces de autodizolvare, după ce a fost acuzată de implicare în mai multe fraude globale, printre care și „dispariția Miliardului” din Moldova.

Marian Lupu împreună cu fiica, Alexandra. Foto: via Facebook.

Contactată de RISE Moldova, Alexandra ne-a spus că nu poate vorbi, însă să revenim peste o zi. Ulterior, nu a mai răspuns.

– Reporter: Ați făcut studiile la Maastricht?
– Alexandra Lupu: Da… Acum nu sunt disponibilă. Să mă sunați mâine. Acum sunt în drum și nu pot vorbi.

Tatăl ei, Marian Lupu, nu ne-a răspuns la apeluri. Am încercat să luăm legătura cu el prin șefa serviciului de presă a CC, Violeta Balan.

Violeta Balan, șefa serviciului de presă a CC: Am vorbit cu dl. Președinte. Poziția dumnealui, deci, totuși, investigația jurnalistică este așa o acțiune de autor, o operă de autor, deci investigația este investigație, la ce concluzie ajunge jurnalistul este propria lui răspundere. La momentul dat, dumnealui nu vrea să intervină cu nici un fel de precizări. Așteaptă materialul și atunci va decide dacă este cazul să intervină cu niște precizări.

Copiii lui Botnari, la Oxford, Cambridge și Solent

Tot din contul deschis la ABLV Bank, compania offshore Rowallan Overseas a plătit și studiile a doi dintre cei patru copii ai lui Constantin Botnari, fost deputat și secretar general al PDM. Botnari este unul dintre oamenii loiali oligarhului Plahotniuc.

Laurenția, fiica lui Constantin Botnari, a beneficiat în august 2013 de 20.875 de euro pentru taxa de studii la Oxford International College. Un an mai târziu, ea s-a transferat la Cambridge Arts and Sciences Limited, iar căsuța poștală din Insulele Virgine i-a achitat, în continuare, taxa școlarizării de 34.236 de euro.

Anul trecut, Laurenția Botnari s-a asociat în compania britanică Lali Lifestyle LTD, care făcea angajări pentru o cafenea cu același nume (Lali Lifestyle).

Și fratele ei, Jan Botnari, a studiat la Solent University din Southampton, Marea Britanie, pe bani proveniți din aceeași sursă. În cazul lui, suma transferată universității a fost de 4.300 de euro.

Fiul lui Salinski, la Cardiff

O sumă mai mică, de 212 euro, a fost transferată de Rowallan Overseas către Cardiff Sixth Form College, tot din Marea Britanie. Transferul a fost înregistrat pe 13 martie 2015, reprezentând taxa de înscriere a studentului Afanasie Salinski, fiul Cezarei Salinski.

Contactată de RISE Moldova, Cezara Salinski nu a răspuns la apeluri și nici la mesaje. Însă, am reușit să vorbim cu fiul ei.

Afanasie Salinski: „Nu cunosc nici astfel de sumă, nici cine a transferat banii, nici nu am fost student al acestui colegiu”.

Ani la rând, Cezara Salinski a reprezentat mai multe afaceri controlate de Plahotniuc, fiind asociată direct cu acesta în Prime Management SRL – o companie fanion în care oligarhul a fost asociat cu Andrian Candu, finul său, fost speaker al Parlamentului. Anul trecut, Procuratura Anticorupție l-a anunțat pe Plahotniuc în căutare internațională, acuzându-l de spălare de bani.

Bani negri pentru nopți albe

În extrasul de cont al firmei offshore am identificat inclusiv trei cântăreți străini, plătiți pentru concerte și spectacole de noapte, organizate la Chișinău.

Eva Simons, o interpretă olandeză cunoscută pentru piesa „Policeman”, a încasat 11,000 de euro pe 4 august 2015. Patru zile mai târziu, pe 8 august 2015, artista a urcat pe scena Clubului Drive, deținut de Plahotniuc. Clubul s-a închis acum doi ani.

Tot la Drive a cântat de mai multe ori și vedeta americană Chris Willis. El este cunoscut, în special, pentru colaborările cu francezul David Guetta.

Iată cum îl prezenta Clubul Drive pe interpretul de peste ocean, în martie 2015, înainte de concert:

„Cântăreț cu voce unică, cel care este capabil să aprindă mulțimea și să acapareze atenția tuturor. Vă așteaptă o petrecere tare, hituri îndrăgite și o atmosferă fermecătoare, deoarece, chiar și David Guetta îl numește pe Willis […]”.

Câteva luni mai târziu, căpușa Rowallan Overseas a virat 17.107 euro unei companii din Statele Unite deținută de Chris Willis (221 Enterprises INC) Motivul plății? Banii sunt pentru „taxe și bilete, referitor la Chriss Willis”.

Al treilea artist care a primit bani de la offshore-ul lui Plahotniuc se numește Oyudo Anthony Ikenne, activ în Marea Britanie. În contul său de la Banque Internationale Arabe de Tunisie au intrat peste nouă mii de euro.

Oligarhul din culise

Vedetele internaționale și copii politicienilor locali nu sunt singuri pe lista de plăți a entității offshore.

În august 2013, Rowallan Overseas a transferat aproape 30 de mii de euro companiei franceze Taizo Parfumerie SAS, care deține un magazin de produse cosmetice rare în oraşul Cannes de pe Riviera franceză. La detalii plată a fost trecut: „Invoice for Olesea Munteanu”.

Olesea Munteanu a reprezentat mai multe companii conectate la Plahotniuc. În prezent, ea administrează societatea care deține centrul comercial Gemeni.

– Olesea Munteanu (Macari – nume actual): Am dat declarații la IGP referitor la aceste surse financiare. Eu eram angajată la Prime Management. Mi s-a dat un card corporativ. Pe acest card a fost transferată suma respectivă… pentru cheltuieli de deplasare. Chestiile acestea eu le-am cumpărat nu pentru mine, dar la indicațiile superiorilor.

– Reporter: Cu suma de 30 de mii de euro ați cumpărat cosmetică?
– Olesea Munteanu: Eu nu mi-aduc aminte. Știu că erau cheltuieli de deplasare, achitări prin hotel. Dacă mergeam în grupuri mai mari, eu ca asistent financiar achitam multe costuri. Ceea ce pot să vă spun cu certitudine este că, eu nu am cheltuit acești bani în scopuri personale.

– Reporter: Poate cineva va cumpărat un parfum de 30 mii de euro?
-Olesea Munteanu: Nu, Doamne ferește! Acest card era corporativ. Nu am întrebat de unde este cardul. Nu dădeam întrebări.

Plahotniuc însuși apare și el în șase tranzacții cu Rowallan Overseas, în sumă totală de peste o jumătate de milion de euro. Au fost făcute la începutul anului 2013, iar la justificarea s-a indicat un acord mai vechi „Agreement of 21.10.08”.


Captură extras Rowallan Overseas. Una dintre cele șase plăți dintre Plahotniuc și compania din BVI.

RISE Moldova a obținut un document din mai 2020, redactat și semnat de conducerea Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor, în care este menționat că Rowallan Overseas a fost controlată direct de oligarhul Vlad Plahotniuc.

Mai exact, Plahotniuc a avut drept de semnătură la Rowallan Overseas în perioada octombrie 2012 – iunie 2015. După el, au venit doi interpuși din cercul său de influență. Serghei Noscov este unul dintre ei. Acesta a reprezentat compania offshore din Belize (Jarrow Business SA) care, printr-o firmă din Chișinău, a devenit proprietarul sediului PDM din strada Armenească.

Vlad Plahotniuc. Foto: via Facebook.

Rowallan, investigată de procurori

După mulți ani de tăcere și după schimbul de putere de la Chișinău, în octombrie 2019, Procuratura Anticorupție declara că, „pe parcursul anilor 2013-2015, Plahotniuc a creat o schemă infracțională cu scopul convertirii, transferului, dobândirii, deţinerii și utilizării unor bunuri despre care știa cu certitudine că ele constituie venituri ilicite”. Procurorii au confirmat atunci că Plahotniuc este legat de Rowallan Overseas, precum și de alte companii care au încasat bani din „miliardul dispărut”. 

Lucian Rogac, avocatul lui Vlad Plahotniuc, despre legătura cu Rowallan Overseas: Cunosc numai din comunicatele Procuraturii. Pe acest dosar nu i-au înaintat nicio calitate. Au dat numai comunicate că ar fi beneficiar, că ar fi vinovat, însă pe cauza dată nu are nicio calitate.

Două luni mai târziu, în decembrie 2019, Procuratura Generală a anunțat zeci de persoane reținute în dosarul „Metalferos” – o întreprindere de colectare a deşeurilor de metale, unde acționar majoritar este statul prin intermediul Agenției Proprietății Publice. 

Procurorii mai spuneau că, în jurul Metalferos, atât în etapa de colectare, dar și în cea de export, au apărut zeci de companii paravan care încheiau contracte fictive cu societăți străine, situație ce a produs un prejudiciu de 133 de milioane de lei. O parte din acești bani au mers la Rowallan Overseas din Insulele Virgine Britanice.

Reporter: Iurie SANDUȚA
Editor: Mihai MUNTEANU
Fact-checking: Ion PREAȘCA

https://www.rise.md/ 


Preluat de la: Timpul.md