O familie cu şapte copii, în pragul disperării. Au rămas fără casă şi fără sursă de venit

Necazurile unei familii din satul Ruseştii Noi, Ialoveni, par să nu mai contenească. Soţii Stegărescu au ajuns la culmea disperării, după ce au rămas fără casă, cu cinci copii minori în întreţinere. Mai mult, ambii soţi s-au îmbolnăvit.

Până acum, familia a stat la părinţii soţiei, dar au fost nevoiţi să plece. Aşa că s-au mutat într-o casă cumpărată de la un consătean căruia trebuie să îi mai dea patru mii de euro, pe lângă suma de o mie de euro luată credit de la bancă.

Maria Stegărescu nu are serviciu, iar acum e la spital unde a născut de două zile, iar bebeluşul are o problemă la inimă. Tatăl, Victor Stegărescu, s-a operat recent şi chiar dacă nu s-a vindecat complet, a fost nevoit să vină acasă pentru a sta cu copiii.

Soţii mai au doi copii majori care sunt la casele lor.

Singurul care aducea bani în familie era tatăl, care lucra ca zilier, acum însă, din cauza bolii, e nevoit să stea acasă.

„Niciodată nu m-am gândit că vom ajunge în aşa situaţie. Eu aş întoarce înzecit dacă ne-ar ajuta. Acum suntem în aşa o situaţie că merge din rău spre mai rău. M-a luat şi pe mine boala, chiar dacă nu-i aşa grav, dar când am mai auzit că şi soţia are probleme de sănătate”, a spus locuitorul satului Ruseştii Noi, Ialoveni, Victor Stegărescu.

La doar 11 ani, Ionela este cea mai mare din casă şi duce în spate povara unui adult. Deoarece mama e la spital, ea are grijă de fraţii mai mici. Le găteşte, îi hrăneşte, se joacă cu ei şi îi adoarme. 

„Este foarte simplu pentru mine. Am mai stat cu frăţiorii mai mici, sora mai mare era la şcoală, mama cu tata erau la lucru, iar eu stăteam cu ei toată ziua. Fac foarte năzbâtii toată ziua, ţipă, aleargă, se duc peste tot”.

Primarul localităţii, Valentina Meşină, ne-a spus că familia nu face parte din categoria celor vulnerabile, dar e în evidenţă ca familie numeroasă.

„Este o familie demnă de respect, deşi au şapte copii, niciodată nu au apelat la asistenţa socială. Copiii sunt educaţi, trăiesc modest, dar sunt tot timpul curaţi şi sunt respectaţi şi de săteni. Până acum, ei au achitat doar o mie de euro pentru casă, mai au de plătit vreo patru mii”, a afirmat primarul comunei Ruseştii Noi, Ialoveni, Valentina Meşină.

Cei care vor să ofere un ajutor familiei Stegărescu, o pot face la numărul 060 12 15 03.


Preluat de la: Publika.md