O familie a fost amendată cu 45 de MII de lei după ce s-a plimbat într-un parc din Chișinău

Soţii care au fost amendaţi cu 45 de mii de lei, pentru că s-au plimbat, împreună cu copilul lor, într-un parc din Chişinău, acum trei săptămâni, au explicat versiunea lor asupra celor întâmplate. Într-un video postat pe reţele, bărbatul spune că imaginile făcute publice de poliţişti nu redau situaţia în întregime şi că aceştia ar fi tăiat fragmentele unde a fost bătut şi pus la pământ.

"Se termină video atunci când un poliţist începe să mă bată şi să mă dea jos. După lege noi puteam să stăm în parc, dar cu toate acestea noi nu ne plimbam prin el, doar traversam."

Chiar dacă au o situaţie financiară dificilă şi au doi copii la întreţinere, soţii spun că vor achita amenda, dar vor contesta în instanţă comportamentul poliţiştilor.

"Dacă instanţa decide că eu sunt vinovat, eu voi achita amenda. Dar mă revoltă cum ei se comportă cu noi şi ce îşi permit ei să facă."

Într-un comunicat al MAI se precizează că în cazul acestora s-a aplicat forţa, întrucât ei ar fi ignorat indicațiile ofițerilor de a merge acasă, dar şi de a le prezenta actele. Mai mult, cei doi soţi ar fi refuzat să-i însoţească pe poliţişti la sector.

"Priviţi ce fac poliţiştii. Este normal?! Noi ne plimbam în parc şi iată ce fac ei. Nuuu….
Lăsaţi-mi soţul în pace."

Cei doi au contestat sancţiunile care le-au fost aplicate, dar magistraţii le-au calificat legale. Plimbările în parc sunt interzise din 25 martie. Nu sunt permise nici ieşirile în locuri publice în grup mai mare de trei persoane. Amenzile, în cazul persoanelor fizice, ajung la 25.000 de lei, iar pentru cele juridice – până la 75 de mii de lei. Dacă acţiunile celor care au ignorat restricţiile duc la îmbolnăvirea unor persoane, vinovaţii pot ajunge după gratii pe un termen de până la şapte ani.

publika.md

 


Preluat de la: Timpul.md