O astronaută italiană a devenit prima femeie din Europa, comandant al Staţiei Spaţiale Internaţionale

Astronauta italiană Samantha Cristoforetti a devenit prima femeie din Europa care a preluat funcţia de comandant al Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

Cosmonautul rus Oleg Artemiev i-a predat „cheile” simbolice ale laboratorului orbital Samanthei Cristoforetti, în vârstă de 45 de ani, într-o ceremonie care a avut loc miercuri.

Astronauta italiană calcă astfel pe urmele altor patru europeni care au deţinut funcţia de comandant al ISS. În această funcţie, ea va fi răspunzătoare, printre altele, de siguranţa echipajului şi de asigurarea unei cooperări strânse între astronauţii aflaţi la bord şi colegii lor rămaşi la sol, scrie Agerpres.

Samantha Cristoforetti, născută la Milano, se află la cea de-a doua misiune în spaţiu, după Expediţia 42/43 (noiembrie 2014 – iunie 2015). Ea a ajuns din nou la bordul ISS la sfârşitul lunii aprilie 2022 în cadrul misiunii Minerva şi coordonează experimentele medicale şi pe cele dedicate ştiinţei materialelor.

În cadrul ceremoniei de predare a comenzii ISS, care a fost transmisă în direct de la bordul staţiei orbitale, Samantha Cristoforetti i-a mulţumit predecesorului ei şi echipei de astronauţi alături de care lucrează de peste cinci luni.


Preluat de la: Publika.md