O aplicație criptată folosită de ucigași și dealeri de droguri, eliminată de autoritățile europene

Poliția din mai multe state europene au reușit să elimine EncroChat, o platformă criptată folosită de infractori pentru a comunica. Oamenii legii au reușit să se inflitreze pe platformă și au obținut acces la peste 100 de milioane de mesaje.

În urma operațiunii, în Marea Britanie autoritățile au arestat 746 de suspecți, au confiscat echivalentul a 67 de milioane de dolari, două tone de droguri și 77 de arme de foc. Rețineri au mai fost făcute, în acest caz, în Franța, Olanda, Norvegia și Suedia.

National Crime Agency din Marea Britanie a anunțat că peste 200 de vieți puse în pericol au fost salvate în urma operațiunii.

Acțiunea a fost inițiată de poliția din Franța și Olanda, cu ajutorul Europol, transmite BBC News, citează go4it.ro.

EncroChat oferea servicii sigure de comunicare pentru cei certați cu legea. Utilizatorii foloseau smartphone-uri cu sistem de operare Android, dar modificate. Un dispozitiv costa în jur de 1.000 de euro. Smartphone-urile nu mai aveau module GPS, camere și nici microfoane. Terminalele rulau două versiuni de Android în paralel, dintre care una părea normală și era folosită în caz de primejdie. Mai mult, toate datele de pe telefon puteau fi șterse prin introducerea unui PIN direct de pe ecranul de blocare al dispozitivului.

Dezvoltatorul Encrochat oferea abonamente, care costau mii de dolari pe an (1.500 de euro pe șase luni). Organizația, bazată în Franța, avea peste 60.000 de clienți.


Preluat de la: Publika.md