Documentul stabilește un cadru tehnic unitar, aliniat la standardele internaționale și la bunele practici europene, pentru dezvoltarea sustenabilă și sigură a proiectelor de energie solară.
Metodologia se adresează proiectanților și dezvoltatorilor de centrale fotovoltaice, autorităților publice locale și centrale, operatorilor de sistem și furnizorilor de energie electrică, precum și investitorilor, proprietarilor de terenuri și clădiri interesați de implementarea proiectelor în domeniul energiei regenerabile.
Noile reguli se aplică atît centralelor fotovoltaice conectate la rețeaua electrică (on-grid), cît și celor autonome (off-grid), utilizate pentru acoperirea consumului propriu, stocare sau alimentarea zonelor izolate. Anumite cerințe tehnice – precum modul de instalare sau montare a panourilor fotovoltaice pe terenuri agricole – sînt obligatorii, iar cerințe precum unghiurile de înclinare ale panourilor sau distanțele minime între rînduri au caracter de recomandare, în funcție de necesitățile beneficiarului.
Potrivit Metodologiei, centralele fotovoltaice pot fi construite pe terenuri agricole degradate, neproductive sau scoase definitiv din circuitul agricol; terenuri industriale, comerciale sau platforme tehnologice existente; acoperișuri și terase ale clădirilor rezidențiale, industriale, comerciale sau publice; suprafețe de apă sau bazine artificiale (instalații fotovoltaice plutitoare); zone de infrastructură (parcări, centre logistice, spații tehnologice); terenuri pentru activități combinate, precum Agri-PV.
Metodologia stabilește totodată și obligația de dezafectare completă a instalației în termen de maximum 9 luni de la încetarea activității, inclusiv demontarea fundațiilor, îndepărtarea cablurilor îngropate și refacerea terenului.
De asemenea, se recomandă instalarea stațiilor meteo locale în cadrul parcurilor fotovoltaice pentru prognozarea producției, monitorizarea condițiilor climatice și optimizarea performanței energetice. Implementarea algoritmilor de predicție a producției fotovoltaice va contribui la integrarea eficientă a energiei regenerabile în rețea și la planificarea mentenanței.
Preluat de la: Noi.md