Mii de manifestanţi au blocat luni centrul mai multor oraşe din Polonia, în a cincea zi de proteste împotriva unei interdicţii cvasitotale a avorturilor. Organizatorii au anunțat că protestele față de decizia Tribunalului Constituțional urmează să continue în zilele următoare.
La Varşovia, manifestanţii – în cea mai mare parte femei tinere – aveau pancarte cu sloganuri precum „Infernul femeilor!”, „Aveţi sânge pe mâinile voastre!”, „Vrem să avem de ales!” sau „Este război!” şi au blocat mai multe intersecţii din centrul oraşului, paralizând traficul rutier.
Manifestaţii asemănătoare s-au desfăşurat de asemenea în mai multe oraşe din Polonia, ca reacţie la decizia de joi a Tribunalului Constituţional polonez de a interzice avortul chiar şi în caz de malformaţii grave ale fătului, întrucât ar fi „incompatibilă” cu Constituţia, transmite Agerpres.
Decizia, potrivit dorinţei partidului ultracatolic naţionalist aflat la putere Lege şi Justiţie (PiS), restrânge dreptul la avort doar la cazul în care femeia însărcinată este în pericol de moarte şi la sarcini rezultând în urma unui viol sau a unui incest.
Argumentul major al opozanţilor deciziei este că această interdicţie aproape totală pune viaţa femeilor în pericol, forţându-le să ducă la termen sarcini neviabile, în timp ce susţinătorii acesteia asigură că astfel va fi evitat avortul unor fetuşi diagnosticaţi cu sindrom Down.
Există cel puţin 2.000 de avorturi legale anual în Polonia şi în marea majoritate a acestora sunt efectuate din cauza fetuşilor diagnosticaţi cu malformaţii. Dar grupurile feministe estimează că peste 200.000 de proceduri sunt realizate ilegal sau efectuate în străinătate în fiecare an.
Această decizie a fost condamnată de mai multe grupuri de apărare a drepturilor omului în Europa.
Duminică, grupuri de manifestanţi au vizat biserici catolice în toată Polonia, ceea ce a constituit o premieră în această ţară cu populaţie majoritar catolică, membră a Uniunii Europene.
Preluat de la: Publika.md