NOI MĂSURI ANTI-COVID: Începând de luni, bugetarii din toată ţara vor munci în ture

Începând de luni, bugetarii din toată ţara vor munci în ture. Timp de două săptămâni, o parte din ei vor merge la serviciu sau vor activa la distanţă, iar cealaltă parte va sta acasă. Decizia a fost luată la şedinţa cabinetului de miniştri.

Autorităţile speră că, în aşa fel, se va reduce aglomeraţia din transportul public, pe care îl consideră cea mai importantă sursă de infectare cu noul coronavirus. Totodată, cei care vor sta acasă timp de două săptămâni oricum îşi vor ridica salariile, dar nu în valoare integrală. Bugetarii vor munci după acest program până când Guvernul va lua o altă decizie.

SERGHEI PUŞCUŢA, vicepremier, ministrul Finanţelor: „În cazul aplicării staţionării, în raport cu aceste persoane, li se calculează salariul prevăzut în mărime corespunzătoare, deci, nu mai puţin de 2/3 din salariul de bază.”

Tot de luni se deschid şi restaurantele din ţară, însă premierul Ion Chicu i-a atenţionat pe oamenii de afaceri că, dacă nu vor respecta restricţiile impuse, localurile vor fi închise.

ION CHICU, premierul Republici Moldova: „Este lege pentru toţi, deoarece atât ANSP, cât şi ANSA, cât şi poliţia va sancţiona până la închidere orice agent economic, care nu respectă aceste reguli. Au acest drept şi, pe timp de pace, cum spunem noi, dar, în condiţii de pandemie, cu atât mai mult.”

Şeful Guvernului s-a referit şi la situaţia din spitalele din ţară, unde medicii nu mai fac faţă numărului mare de bolnavi de COVID. El a anunţat că, începând de săptămâna viitoare, vor fi amenajate spaţii improvizate pentru tratarea pacienţilor.

ION CHICU, premierul Republici Moldova: „Ne orientăm, pentru săptămâna viitoare, la un număr suplimentar, o să vedem, mai mult de 500 de locuri să fie săptămâna viitoare. Dar, chiar şi cu aşa ritmuri de deschidere a noilor locuri, noi riscăm să rămânem fără posibilitatea de a ajuta cetăţenii.”

Premierul a mai anunţat că şi transportul public din municipiul Chişinău şi Bălţi va circula după un orar special, însă nu a menţionat care va fi acesta. Iar în zilele de odihnă, troleibuzele şi autobuzele nu vor circula deloc. Tot de săptămâna viitoare, organele de forţă vor cutreiera străzile, pentru a se asigura că cetăţenii poartă măşti şi păstrează distanţa socială. Cei care nu vor respecta aceste reguli, riscă să fie amendaţi cu până la 25 de mii de lei.


Preluat de la: Publika.md