Noi focare de gripă aviară înalt patogenă, în Ungaria

Două noi focare de gripă aviară înalt patogenă, H5N8, au fost descoperite în două localități din Ungaria, aflate foarte aproape de granița cu România. Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus măsuri specifice de supraveghere sanitar-veterinară pentru a elimina riscul pătrunderii virusului în România.

Fermele din judeţele Arad, Timiş şi Bihor vor fi atent urmărite și supuse testărilor, după confirmarea a noi focare de gripă aviară în apropierea graniței vestice. 

”În ultima periodă Ungaria se confruntă cu un val de gripă aviară de înaltă patogenitate, subtipul H5N8, care a afectat mai multe ferme comerciale. În data de 30 aprilie au fost confirmate încă două noi focare în localităţile Battonya şi Nagykamaras, la o fermă de curcani, respectiv la o fermă de gâşte pentru foie gras, aflate în zona administrativă Bekes, la graniţa de vest a României. În conformitate cu prevederile Directivei 94/2005, România are două localităţi, Peregu Mic şi Peregu Mare, din judeţul Arad care intră în zona de supraveghere stabilită ca urmare a confirmării acestor noi focare. Va fi intensificată supravegherea pasivă în judeţul Arad, în judeţele învecinate (Timişoara şi Bihor) şi se va face programarea prioritară a recoltărilor de probe serologice la fermele comerciale din zonele cele mai apropiate frontierei cu Ungaria”, a transmis ANSVSA.


Preluat de la: Publika.md