Aleksandr Lukașenko rămâne președinte al Belarusului și nici nu era de așteptat ca „alegerile” organizate de el să le câtige altcineva.

Numai că, spre deosebire de alegerile precedente, dorința de schimbare a belarușilor s-a manifestat mult mai puternic. În eventualitatea unei „revoluții” hibride, „ultimul dictator al Europei” nu a exclus folosirea armelor de foc, menționând totuși că nu va împușca primul. Dar a făcut uz de grenade paralizante și de gloanțe de cauciuc pentru a curma protestele de după alegeri, mai numeroase ca oricând.

Paradoxal, în ultimii ani Lukașenko era privit cu oarecare camuflată indulgență dinspre Vest și cu vădită iritare dinspre Est, din același motiv: fiindcă rezista presiunilor puternice de „integrare” cu Rusia, de creare a unor structuri supranaționale în cadrul Uniunii Rusia Belarus, constituite în 1996. Amețită de succesele pe frontul georgian și ucrainean, de „recuperarea Crimeii”, Rusia își făcea planuri mărețe de înghițire a Belarusului, punând în funcție redutabila sa armă energetică, dar Lukașenko a readus-o cu picioarele pe pământ, s-a opus cu înverșunare, ajungând chiar să întreprindă acțiuni de diversificare a surselor energetice pentru a nu depinde doar de cea rusă. El s-a pregătit și de o ripostă armată, dacă va fi nevoie.

În legătură cu alegerile prezidențiale din Belarus, s-au înmulțit comparațiile dintre Lukașenko și Igor Dodon, unele măgulitoare, altele deloc pentru președintele Republicii Moldova. Apologeții dodoniști merg până acolo încât aseamănă „politica externă echilibrată” a lui Dodon cu politica externă a lui Lukașenko, deși, din acest punct de vedere, ei sunt mai degrabă antipozi: președintele belarus promovează o politică externă independentă, se opune eforturilor lui Putin de a „integra” mai strâns Belarusul, în timp ce Dodon acționează pe placul Moscovei, transpune în viață sugestiile, indicațiile ei.

La această etapă, obiectivele politicii externe ale Rusiei sunt diferite în Belarus și Republica Moldova, care trebuie oprită mai întâi din cursul ei european, abia apoi se va pune problema reincorporării, ca în cazul Belarusului. „Politica externă echilibrată” este frâna pe care Dodon, la comanda Moscovei (nu fără complicitatea Berlinului), o aplică mișcării noastre spre Europa. Inversarea direcției va avea loc după ce „locomotiva” proeuropeană va fi stopată. Pentru aceasta mai e nevoie de transnistrizarea Republicii Moldova, printr-o soluție de federalizare a ei, măcar de facto, dacă nu de jure.

Pe plan internațional, Lucașenko este considerat un jucător independent, care acționează în interesul statului său, pe când Dodon este văzut ca o marionetă a lui Putin, acționând în interesul Rusiei. Lukașenko își asigură de sine stătăor supraviețuirea politică, în pofida Moscovei, care a trimis mercenari „verzi” să destabilizeze Belarusul, pe când Dodon depinde în mod evident de sprijinul lui Putin și a BORu. Dacă mâine Putin își găsește altă marionetă, steaua politică a PSRM și a lui Dodon personal va apune imediat.

Reputația lui Lukașenko nu este pătată de acuzațiii de corupție, el nu a fost prins luând „kuleoașe” de la oligarhi nici locali, nici ruși, ca Dodon. Și nici acceptând mobilă de la președintele turc, Erdogan, în schimbul profesorilor turci. Președintele Republicii Moldova e corupt până-n măduva oaselor, e o rușine a acestui stat. Poate este mai democrat decât Lukașenko? Puțin probabil, el își dorește un regim ca în Belarus, modul în care poliția de la Chișinău s-a răfuit, nu demult, cu veteranii protestatari demonstrează aceleași apucături dictatoriale. Să nu uităm că Dodon a fost complice la anularea rezultatelor alegerilor din municipiul Chișinău în 2018. El vrea să „rezolve probleme” bătând cu pumnul în masă.

Dodon nu are idei și viziuni proprii, doar împrumutate de la Kozak.

„Nu îmi este interesant domnul Dodon”, – răspunse cunoscutul jurnalist ucrainean Dmitri Gordon, întrebat dacă i-ar solicita un interviu lui Dodon. – E o marionetă rusească, iar mie nu-mi plac marionetele rusești, de aceea nu o să-i iau interviu. Dar! Dacă el ar străluci, eu aș face cu el un interviu, recunosc. Dacă el ar fi sclipitor, interesant. Altfel… care ar fi sensul? Nici sclipitor, nici interesant, opac, cenușiu… ”.

Dacă ar fi patriot, Dodon nu ar candida la Președinție. „Dodon, nu candida!” ar trebui să fie lozinca preelectorală în Republica Moldova.

https://www.ziarulnational.md/ 

Preluat de la: Timpul.md