Nici prieteni, dar nici dușmani: cum coexistă medicina netradițională și cea clasică? P.2

«Acolo e o listă întreagă de efecte secundare. Nu vi-i frică ?»

Jurnalista Inna Moraru (Jeltova), proprietara gospodăriei mici DomnMoraru, ani în șir era preocupată de plantele medicinale. De fapt, anume această atracție a fost impulsul, care a făcut-o să-și înființeze propria afacere, iar una dintre direcțiile de activitate o formează plantele medicinale. Cu ceva ani în urmă, colega și prin cumul cea mai bună prietenă a mea a absolvit Școala de Ierburi din Moscova, pentru a-și consolida și sistematiza cunoștințele deja acumulate și pentru a obține cunoștințe noi, foarte necesare în afacerea ei preferată.

– Ierburile m-au interesat din fragedă copilărie, e altceva că am acumulat cunoștințele treptat, fără a conștientiza, – relatează Inna Jeltova. – Și numai după nașterea copiilor am înțeles că, cu tot respectul pentru medici și atitudinea lor binevoitoare față de pacienți, copilul nostru este doar unul din lunga listă a pacienților, și deci – doar o cifră în statistica instituției medicale. Înseamnă că eu însămi trebuie să-mi includ capul și să pătrund în esența bolii, pentru a o putea preveni data viitoare. Iar dacă totuși ne-am îmbolnăvit pentru a doua oară, să pot înțelege care leacuri pot fi ignorate, înlocuindu-le cu ceaiuri din ierburi extracte, siropuri, – tot ce puteam face eu însumi la diferite etape.

Proprietara DomnMoraru a presupus, că judecățile sale riscă să enerveze foarte mult profesioniștii, dar în același timp a declarat cu toată certitudinea, că dacă ar fi urmat toate instrucțiunile, atunci familia ei ar fi trebuit să restabilească microflora, ficatul și imunitatea de mai multe ori. Țin să menționez, că mie, care urmează strict schemele de tratament și primește toate preparatele prescrise de medic, uneori, citind instrucțiile acestora, Inna îmi propune variante mai eficiente și mai lejere, pe bază de ierburi, de a-mi reface sănătatea și a minimiza influența substanțelor chimice asupra organismului. La început priveam cu neîncredere la toate acestea, acum însă am încredere deplină în sfaturile ei și în tincturile, amestecurile, infuziile și ceaiurile din plante, preparate de ea. Da unde există încredere, există și efect.

– Dacă vorbim despre motivul pentru care eu, la fel ca mulți alți oameni, prefer în unele cazuri medicina pe bază de plante (subliniez – în unele cazuri, dar, desigur, nu întotdeauna), răspunsul nu va fi original, – explică interlocutoarea Noi.md. – Preparatele de origine vegetală au un spectru larg de influență, s-ar părea că îți ajuți doar ficatul, însă de facto cutare sau cutare amestec de plante are un efect protector complex, protejează concomitent și alte organe. Desigur, pentru mine contează și gradul redus de toxicitate, și eficiența destul de înaltă. Citim instrucția la orice preparat de proveniență chimică: acolo e o listă întreagă de efecte secundare. Nu vă este frică? Mie – da. Și dacă am suficiente cunoștințe și experiență pentru a le evita, desigur că voi prefera să folosesc plante. Evident, fitoterapia este în special despre profilaxie. La școala noastră ne învățau: doar profilaxia și recuperarea după boală. Fitoterapeutul nu atinge boala – aceasta ține de competența medicului. Trebuie să recunosc, personal nu respect întru totul preceptele profesorilor noștri, dacă vorbim despre mine și cel mai apropiat cerc al meu, dar acesta este deja domeniul meu de responsabilitate.

În același timp, spune Inna Jeltova, dacă e să judecăm drept, fitoterapia este aceeași terapie obișnuită – ele nu-s antagoniste. Putem urmări ce le prescriu medicii pacienților, și ce se vinde în farmaciile noastre.

– Dacă e să credem datelor OMS, 25% dintre leacurile moderne provin din plantele folosite de medicina tradițională, adică populară. O pătrime! – spune Inna. – Multe dintre medicamentele de astăzi se bazează pe prototipul de componente secretate din plante, cel mai comun exemplu în acest sens este aspirina, care a fost secretată din salicină conținută în dulcele de luncă, scoarța de salcie, frunzele de zmeură și alte plante. Iar în unele regiuni ale lumii spre exemplu în India sau China, terapia medicamentoasă pe baze naturale constituie cca 70 %. Preparate de origine vegetală se prescriu în tratamentul tractului gastrointestinal, a metabolismului, a sistemului cardiovascular, a rinichilor și chiar și în oncologie – am numărat aproximativ patruzeci de articole într-o singură carte de referință. Allohol, Karsil, Heptral, Canephron, Phytolysin, Sinupret, toate siropurile pentru tuse și răceală. Putem continua și mai departe. Și asta, pentru o clipă, este ceea ce produce farmacologia modernă.

Se predă la universitate

Oficial, se crede că medicina clasică se bazează pe metode de tratament demonstrate oficial, iar cea alternativă – pe cele nedemonstrate. Dar în același timp, nu putem susține categoric, că metodele nedemonstrate de tratament ar fi ineficiente, iar cele demonstrate au un rezultat de 100%. Efectul pozitiv depinde de mulți factori – profesionalismul, clasificarea, experiența medicului, diagnosticarea corectă, tratamentul prescris, calitatea medicamentelor, disciplina pacientului și multe altele.

În Moldova, în afară de metodele clasice de tratament, multe clinici private, dispensare și sanatorii oferă și alternative. Populare printre acestea sunt homeopatia, tratamentul pe bază de plante, medicina tradițională, medicina chineză, osteopatia, hirudoterapia, kinetoterapia și altele.

Pentru mine, a fost o adevărată descoperire faptul, că încă în a.1991 la Universitatea de stat de medicină și farmacie din Moldova a fost deschisă catedra de medicină alternativă și complementară, care inițial se numea Catedra Reflexologie și Reabilitare Medicală, ca parte a Facultății de Studii Medicale Avansate. În a.1992 în baca deciziei Comisiei Superioare de Atestare și a Ministerului Sănătății al Republicii Moldova, catedra a început pregătirea personalului științific: a fost înființat un program de doctorat la specialitatea „Resortologie, fizioterapie și acupunctură”

În a.1994 catedra a fost transferată la facultatea Medicină curativă, pentru a preda medicina alternativă medicilor, dar și studenților. Din a.1994 catedra, împreună cu Asociația medicinei alternative și complementare din RM, a organizat congrese naționale și internaționale în domeniul medicinei alternative, cu editarea anuală a revistei științifice-practice «Medicina alternativă: fiziologie clinică și metode de tratament ».

În a.1996 în baza ordinului rectorului universității de medicină „Cu privire la reorganizarea catedrelor „Reflexologie și Reabilitare Medicală”, „Fiziologie Umană” ale Facultății de Medicină și Cursul de fizioterapie” a fost creată catedra Acupunctură și reabilitare medicinală în componența facultății Studii Medicale Avansate. În această perioadă, departamentul a desfășurat cursuri de acupunctură, fitoterapie, fizioterapie, kinetoterapie și terapie manuală .

În a.2000 catedra a fost redenumită în catedra Medicină tradițională și transferată la Facultatea Rezidențiat.

În a.2008 catedra se numea Medicina alternativă și complementară. La nivel universitar, aici se preda medicina alternativă (acupunctura, fitoterapia, homeopatia) studenților la facultățile Medicina I și Medicina II (anul V, semestrul IX ), la nivel postuniversitar (rezidențiat și rezidențiat clinic) și ca parte a formării avansate a medicilor (cursuri avansate și de specializare). În a. 2011 a început colaborarea științific-practică cu Centrul de medicină tradițională chineză.

Fără a cădea în extreme

La fel cum adepții medicinei clasice și a celei alternative se ceartă între ei care ar merită mai multă încredere, tot așa și oamenii care nu au educație specială, în funcție de cunoștințele și credințele lor, polemizează pe care să o prefere.

Ludmila S.: «Medicina clasică uneori chiar te salvează, acum 15 ani aproape că am murit de pleurezie, doctorul m-a readus din morți. Da, mi-au pompat tot ce se putea, dar am supraviețuit și acum am 41 de ani, sunt sănătoasă și am un stil de viață sănătos».

Irina B.: «Fiica mea de șapte ani a început să tușească, am tratat-o ​​ homeopatic timp de doi ani, dar starea s-a înrăutățit. Apoi am fost la medic, acesta i-a a prescris medicamente, am tratat-o ​​ timp de 10 zile, i-am dat inhalații, și copilul a încetat în cele din urmă să tușească și să se sufoce, i-a apărut apetitul. Deci, există beneficii și rău în orice».

Marina F.: «Fiind sănătos (sau crezi că ești sănătos), e posibil să-ți menții sănătatea cu ierburi, homeopatie și alimentație sănătoasă (cu grijă la calitatea produselor, ecologie etc.). Dar în condiții de acutizare a diverselor boli, homeopatia este o pierdere de timp prețios. Și statistica mortalității în urma tratamentului pe bază de plante în oncologie, impresionează. Afacerile farmaceutice – da, aduc mulți bani și, din păcate, medicamentele sunt adesea prescrise analfabet, acesta este un fapt. Dar și homeopatia este o afacere. Care altă dată a înflorit. Și s-au făcut mulți bani din asta. Va ajuta sau nu – 50/50. Dar poate face și rău, dacă omul pierde timpul ».

Mihail P.: «Mergi la doctor și cu orice ocazie ți se impune o listă întreagă de investigații costisitoare, fără de care este imposibilă diagnosticarea (interesant, cum se descurcau medicii înainte de apariția acestor aparate, și doar tratau cu succes bolnavii), apoi – o listă enormă de leacuri foarte scumpe, la vederea cărora ți se ridică tensiunea și părul în cap. Așa că da, cred că medicina modernă este în special o metodă de a scoate mulți bani de la oameni. În acest sens, eu îi văd pe yoghinii indieni drept cei mai altruiști, ei cred că organismul trebuie tratat cu o respirație adecvată. Aerul este deocamdată gratuit…”

Specialiștii cred că preparatele chimice (dacă nu-s contrafăcute) ajută în stările acute, care se dezvoltă rapid și necesită ajutor imediat. Însă administrarea lor îndelungată face rău, din cauza reacțiilor adverse. Iar genurile alternative de tratament ajută în cazul bolilor cronice și la fortificarea organismului. Ele nu provoacă efecte secundare, însă adesea nici nu ajută, dacă boala are o formă acută. Așa că în toate este necesară o abordare rațională.

Și dacă în tinerețe omul va avea grijă de sănătatea sa, va duce un mod sănătos de viață, în loc de coca-cola sau bere va bea ceaiuri din plante, poate că pe viitor nu va depinde de tot felul de pastile și injecții.

Lidia Ceban


Preluat de la: Noi.md