Neputincioși în faţa pandemiei. Actorii din ţara noastră, nevoiţi să-şi schimbe priorităţile

Neputincioși în faţa pandemiei. Astfel s-au pomenit actorii din ţara noastră care, din cauza noului coronavirus, au fost nevoiţi să-şi schimbe priorităţile, iar unii chiar s-au reprofilat. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu păpuşarii de la Teatrul Municipal „Guguţă”, care de o bună perioadă au rămas cu buzunarele goale, iar nevoile cotidiene i-au motivat să ia decizii radicale. Unii dintre ei deja s-au angajat în domenii care nu au nici o legătură cu arta.

De aproape cinci luni, sala teatrului stă cu lacătul la uşă, iar cei 15 actori au fost trimişi acasă. Mihaela Căpăţină spune că aplauzele spectatorilor i-au rămas doar o amintire. De câteva luni ea s-a angajat într-o companie privată pentru a-şi putea câştigă existenţa.

„În pandemie m-am reprofilat, acum sunt colector de datorii la o companie de colectare a datoriilor. Eu încă încerc să mă obişnuiesc cu noul mod de viaţă… Este foarte greu…”, a menţionat Mihaela Căpăţină, , angajata unei companii de încasare a datoriilor.

Iar Eugen Nicov, deşi mai stă la îndoială, un lucru l-a înţeles clar: din teatru nu te poţi hrăni. Totuşi, speră că va putea reveni pe scena mare.

„Mi-e frică că dacă se deschid teatrele nu vom avea atâţia spectatori, nici până la pandemie nu am avut prea mulţi. Dacă până acum, 60 procente din toţi actorii, oamenii de artă mai lucrau şi pe la nunţi, cumetrii, botezuri, asta cred că o să fac şi eu”, a precizat Eugen Nicov.

Şi alţi actori sunt îngrijoraţi de situaţia creată:

„Acum mi-a apărut o oferă care mă duce în domeniul IT, clar că la asta te gândeşti mult. Mai ales că nu ştii cât va dura pandemia…”.

„Aici la teatru vii nu întotdeauna pentru salariu, nu mereu ne gândim la sume colosale, ci vii pentru că aici te simţi, în primul rând, bine”.

Directorul teatrului se teme că într-o bună zi va rămâne singură în sala de spectacole.

„Eu nu pot să-i ţin pe actori în teatru cu 4 500 de lei salariul. Un actor cu experinţă în teatrul de păpuşi de 15, 20 de ani are salariul de 4 800 pe hârtie. Mă tem că foarte curând o să rămân singură în sală şi nu doar în sală ci şi în teatru. Mi-e dor de copiii, de spectatori, dar şi de activitate”, a declarat Gabriela Lungu, directorul Teatrului Municipal de Păpuși ”Guguţă”.

Toate instituţiile culturale şi-au încetat activitatea în data de 11 martie.


Preluat de la: Publika.md