Multe am mai văzut, dar așa ceva!.. Clienții au intrat în magazin călare pe cai

Gabe Godbeer, în vîrstă de 22 de ani, unul dintre clienții localului, care a văzut totul cu ochii proprii, a surprins momentul cu camera telefonului său mobil și a postat ulterior videoclipul pe pagina sa TikTok.

„Este un adevărat șoc. Cînd a intrat primul cal în magazin, mai că era să-mi explodeze capul, ca să nu mai vorbim de apariția celui de-al doilea”, își amintește Gabe. În drum spre casă de la serviciu, am vrut să cumpăr niște chipsuri, așa că am decis să intru în Finnegan's, unde am lucrat și eu cîdva, și să mă asigur că toată lumea a supraviețuit, pentru că știu ce agitație este în weekend. Apoi a intrat calul și m-am gîndit: „Ce naiba se întîmplă?

Bărbatul presupune că „cowboy-ilor” le-a fost interzis accesul în local, așa că au decis să se răzbune într-un mod atît de neobișnuit.

„Nu cred că au fost serviți. Sînt destul de sigur că acestor tipi li s-a spus să plece pentru că nu poți ține cai în magazin. Priviți-i pe sărmanii din spatele tejghelei acum. Erau o mulțime de oameni înăuntru cînd s-a întîmplat. Toți erau surprinși, dar rîdeau. Să știți că am văzut multe în timp ce stăteam în spatele tejghelei, dar asta este ceva nou”, a adăugat Godbeer.

Potrivit acestuia, ambii „cowboy” au fost nevoiți să își aplece capul înainte de a intra cu caii în magazin, deoarece nu puteau intra pe ușă. Nu s-a comunicat încă dacă aceștia vor fi sancționați pentru fapta lor.


Preluat de la: Noi.md