Moscova va micșora programul cluburilor, barurilor și restaurantelor pe o perioadă de două luni începând de vineri, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin. Măsura a fost anunțată în sprijinul efortului de a opri creșterea masivă a infectărilor cu coronavirus, relatează The Moscow Times.
„Restricțiile vor fi impuse pe o perioadă de două luni până în data de 15 ianuarie 2021, în contextul venirii sărbătorilor de iarnă”.
Evenimentele culturale au fost, de asemenea suspendate, iar teatrele, cinematografele și sălile de concerte vor fi obligate să păstreze o limită de 25% din capacitate. Universitățile și școlile au trecut pe un model de învățare la distanță.
„Ne așteptăm ca situația să se deterioreze în săptămânile care urmează”, a mai avertizat primarul Moscovei.
La sfârșitul lunii trecut, Vladimir Putin spunea că nu se impune carantina în Rusia, deși numărul zilnic de cazuri începuse să crească drastic.
Preluat de la: Publika.md