O astfel de declarație a făcut jurnalista Natalia Morari în emisia unui post de televiziune. În opinia lui Morari, tăcerea președintelui în timpul atacurilor asupra companiei este un semn de acord, demonstrînd că „conducerea Consiliului Concurenței a acționat nu din proprie inițiativă, ci în conformitate cu instrucțiunile venite de sus”:
„În 2022, Dorin Recean, pe atunci secretar al Consiliului de Securitate sub președinția Maiei Sandu, a fost informat despre luarea unei mite de la Sumitomo, dar problema nu a fost rezolvată. În octombrie 2024, compania a avut o altă ședință de judecată, iar problema așa și rămîne nerezolvată. Maia Sandu a fost informată personal, dar timp de doi ani se preface că nu se întîmplă nimic, deși vorbim despre unul dintre cei mai mari investitori din țară. Procuratura Anticorupție a confirmat că există un caz de luare de mită din partea conducerii Consiliului Concurenței, numită de actuala guvernare”.
Morari susține, de asemenea, că sancțiunile aplicate Sumitomo în sumă de 270 de milioane de lei aveau inițial o valoare mult mai mare:
„Inițial, conform informațiilor mele verificate, Sumitomo risca o amendă de 400 de milioane de lei, iar în schimbul neemiterii acesteia, i s-a cerut 10% din această sumă, adică 40 de milioane de lei. Conducerea companiei a refuzat să facă acest lucru. Sumitomo Group este o companie internațională cu o cifră de afaceri de cîteva sute de miliarde de dolari, care a deschis 4200 de locuri de muncă în Moldova și a făcut investiții de peste 40 de milioane de euro. Ei au fost sancționați cu 270 de milioane de lei pentru refuzul de a plăti mita. Aceasta este o sumă uriașă pentru orice investitor și au acționat în judecată încă din 2022”.
În timp ce Natalia Morari a spus că înteprinderea ar avea amenda de 268 de milioane de lei și ar intenționa să plece din Moldova, Alaiba a comentat că aceste afirmații nu corespund realității.
Preluat de la: Noi.md