Moldovenii au făcut COZI la Secțiile de votare din străinătate."Ploaia nu-i motiv de stat în casă, Hai, Republica Moldova"

Mai mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova continuă să prezinte pe reţelele de socializare care este situaţia în ziua alegerilor, peste hotarele ţării. Aşadar, Iurie Lozinschi, aflat la Milano, a făcut un live pe Facebook, arătând cât de activi sunt cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în afară.

Iurie a informat despre coada imensă de la Consulatul Republicii Moldova din Milano. Acesta a informat ca oamenii să meargă la o altă secţie de vot, situată pe strada Bosconi, Milano, menţionând că în scurt timp există riscul să nu mai fie buletine de vot la secţia la care se află el.

O altă moldoveancă aflată în Germania a postat un video pe internet. Angela Poroseci şi-a arătat bucuria că moldovenii sunt atât de activi, printru-un mesaj adăugat la acest video.

„De mai bine de 2,5 h stăm în rând pentru a ne putea exercita dreptul la vot. Lumea vine şi vine. Ploaia nu-i motiv de stat acasă.
Hai, Republica Moldova!
Hai la vot!”

Totodată Ministerul de Externe a prezentat ultimele informaţii actualizate despre situaţia la secţiile de vot din străinătate.

10:00 Sunt înregistrate aglomerații de cetățeni la următoarele secții de votare.

La moment, sunt înregistrate aglomerații la următoarele secții de votare din străinătate:

1/348 Berlin (disponibilitate de acces redusă – rând de peste 100 persoane)

1/349 Frankfurt (disponibilitate de acces redusă – rând de peste 100 persoane)

1/351 Hamburg (disponibilitate de acces redusă – rând de peste 100 persoane)

1/369 Parma (disponibilitate de acces redusă – rând de peste 100 persoane)

1/379 Mestre (disponibilitate de acces redusă – rând de peste 100 persoane)

1/380 Milano (disponibilitate de acces redusă – rând de peste 100 persoane)

1/343 Villeneuve-Saint-Georges (disponibilitate de acces medie – rând de 50 până la 100 de persoane)

1/309 Bruxelles (disponibilitate de acces medie – rând de 50 până la 100 de persoane)

1/310 Bruxelles (disponibilitate de acces medie – rând de 50 până la 100 de persoane)
În acelaşi timp Ministerul de Externe îndeamnă public ca diaspora să-și exercite dreptul la vot pe parcursul zilei cu respectarea strictă a normelor de conduită în vigoare din statele de reședință și să urmărească actualizările misiunilor diplomatice.


Preluat de la: Publika.md