Moldova, ţară de minune. Timp de patru ani, tronsonul Şolcani – Arioneşti, în aşteptarea lucrărilor de reparaţie

Moldova, ţară de minune. Probabil, doar la noi autorităţile anunţă că un drum va fi reabilitat, iar în patru ani, acesta se umple de gropi în loc să fie asfaltat. Este cazul tronsonului Şolcani – Arioneşti din nordul ţării. 

În 2016, autorităţile anunţau că drumul va fi reparat. Atunci a fost instalat un panou informativ însă implementarea proiectului s-a terminat tot aici. Asta pentru că firma a falimentat, iar contractul a fost reziliat. Acum, pentru reparaţia sectorului de drum este nevoie de aproximativ 24 de milioane de euro, bani pe care Guvernul nu îi are.

În aceste condiţii, şoferilor nu le rămâne decât să meargă în continuare prin gropi şi să spere că într-un final, responsabilii îşi vor îndeplini promisiunea.

„Iaca, vedeţi, de la benzinărie şi până la Otaci e aşa. Nu ştiu, plătim asigurarea, plătim revizia tehnică şi nu e niciun efect.”

„Eu aici locuiesc. Dacă nu au unde distruge maşina, aici o distrugi.”

„E foarte rău. Noi nici motorina nu ne-o scoatem şi în fiecare zi trebuie să mergem cu maşina în service.”

– Am schimbat deja de trei ori sticla. Tot o schimb şi se strică, dar ei nu fac nimic. Tot promit de trei, patru ani.
– Şi nu au făcut?
– Nu au făcut nimic.

„Aş vrea ca cel care este responsabil de acest drum să meargă zi de zi pe acest drum la muncă şi înapoi, dar să folosească o maşină personală, nu pe cea de serviciu. Atunci va fi ordine.”

În 2016, un consorţiu format din trei companii s-a angajat să reabiliteze drumul în doi ani în schimbul sumei de 17,8 milioane de euro. De atunci nu s-a făcut nimic, dar statul a reuşit să reţină de la antreprenori garanţie pentru buna executare a lucrărilor în mărime de aproximativ 7 milioane de euro. Doar că acum pentru reabilitarea tronsonului de 31 de kilometri sunt necesare în jur de 24 de milioane de euro. 

„Urmare a reproiectării s-au majorat costurile pentru aceste lucrări cu aproximativ 15 procente, dar acest proiect urma să fie finanţat de BERD. Cu părere de rău, după reproiectare nu au fost suficienţi bani pentru a relansa proiectul de licitaţii. Astfel, acum suntem în căutarea surselor financiare necesare pentru a achiziţiona aceste lucrări.”, a afirmat şeful de direcţie Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Radu Rogovei.

Nu este primul caz când proiectele de reabilitare a drumurilor naţionale durează prea mult pentru că agenţii economici care se angajează o dau în bară. Cel mai celebru proiect este reabilitare tronsonului Chişinău – Ungheni care trebuia să fie gata în 2016. Cu chiu cu vai, autorităţile au anunţat că drumul va fi reparat abia spre sfârşitul acestui an. Un alt caz nefericit este reabilitarea drumului Hînceşti – Lăpuşna. Acolo lucrările au început în 2014 şi trebuiau să se încheie în 2016. În luna iunie însă, erau gata doar 50 la sută din lucrări.


Preluat de la: Publika.md