Echipa națională de fotbal a Republicii Moldova ar putea avea un start infernal în următoarea ediție a Ligii Națiunilor. Selecționerul Engin Firat este indignat de propunerea UEFA de a programa trei meciuri în septembrie, mai ales că meciul considerat ”acasă” cu reprezentativa statului Kosovo ar putea să se dispute într-o altă țară, pe teren neutru, din motiv că Republica Moldova nu a recunoscut independența regiunii Kosovo.
„După această perioadă grea, așteptăm decizia UEFA. Ne-au spus doar că putem juca trei meciuri în septembrie. Asta ne va omorî. Nu pot accepta asta. Puteți să vă închipuiți așa ceva? Nu putem juca acasă cu Kosovo, va trebui să jucăm în deplasare, apoi plecăm în Slovenia și în Grecia. Toate aceste meciuri în doar şapte zile? Mi-am permis o glumă: de ce nu jucăm meciul cu Kosovo în Africa sau în Asia? Atunci vom stabili un record mondial de călătorii”, a afirmat selecționerul, Republica Moldova, Engin Firat.
Engin Firat îi studiază minuțios pe adversarii „tricolorilor”.
„Este o grupă incredibilă. Un exemplu: Slovenia are jumătate de echipă care joacă în Serie A. Portarul este unul dintre cei mai buni din lume. Ilicic este cel mai bun jucător al ediției curente a Ligii Campionilor. Kosovo este, probabil, echipa care progresează cel mai mult în Europa, la moment. Are jucători precum Vedad Muriqi, care este unul dintre cei mai buni atacanți din Europa. Grecia este o țară pasionată de fotbal. A câștigat Campionatul European în trecut”, a menţionat selecționerul, Republica Moldova, Engin Firat.
Tehnicianul turc încearcă să-i motiveze pe discipolii săi pentru ca reprezentativa Republicii Moldova să devină revelația Ligii Națiunilor.
„Dacă mergem acolo și câștigăm măcar un meci, știți ce înseamnă asta? De exemplu, dacă batem Grecia, știți ce înseamnă asta? Este cel mai mare rezultat din istoria echipei naționale a Republicii Moldova. Asta e realitatea. Le spun băieților: aveți o meserie foarte bună. În doar 90 de minute puteți să scrieți istorie. În 90 de minute. Nimeni nu a mai făcut așa ceva pentru Republica Moldova”, a spus selecționerul, Republica Moldova, Engin Firat.
În prima ediție a Ligii Națiunilor, Republica Moldova s-a clasat pe locul trei într-o grupă cu Belarus, Luxemburg și San Marino, cu 9 puncte acumulate.
Preluat de la: Publika.md