Oficialul a declarat că o verificare inițiată în 2024, după o sesizare primită din partea omologului său din România, a scos la iveală nereguli majore.
„În 2024, am fost sesizați de Ministerul Sănătății din România. Am primit personal un telefon de la omologul meu. Am efectuat un control și am dat afară un număr mare de rezidenți”, a declarat ministrul.
Potrivit acestuia, din 38 de rezidenți aflați în vizor, mai mulți au fost exmatriculați, în principal pentru absențe repetate și lipsă de activitate didactică.
„I-am dat afară pentru că nu veneau la lecții. Am spus clar: toți muncesc, toți rămîn, toți respectă regulile”, a precizat ministrul.
În același context, acesta a explicat diferența dintre statutul rezidenților din Republica Moldova și al celor internaționali:
Rezidenții moldoveni beneficiază de bursă de 1.000 lei și sînt angajați oficial în spitale.
Rezidenții internaționali, inclusiv cei din România, nu au dreptul să lucreze la patul pacientului, din motive legale.
„Ei pot participa la lecții, dar în spital nu au acces, pentru că sînt străini”, a subliniat oficialul.
Ministrul a menționat că, în pandemie, autoritățile au permis temporar ca unii rezidenți să continue pregătirea în România, avînd în vedere anumite specialități deficitare. Totuși, ulterior s-au constatat derapaje:
„Scandalul a început cînd o parte dintre ei s-au angajat acolo la lucru. O parte au făcut practica corect, dar alții nu au activat tot timpul.”
Documentele prezentate de unii dintre rezidenți – precum certificate de practică sau ordine rectorale – nu au putut fi verificate în mod complet, ceea ce a complicat situația.
În urma anchetei, Ministerul Sănătății a introdus restricții și noi proceduri pentru controlul activității rezidenților în străinătate.
„Acum regula este clară: în perioada studiilor, nu ai dreptul să activezi în alt stat fără proceduri legale și monitorizare.”
„Ancheta vizează mai mulţi medici care au solicitat Ministerului Sănătăţii recunoaşterea titlurilor de calificare medic specialist dobîndite în Republica Moldova, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Chişinău, depunînd în acest sens diplomele aferente de medic specialist de absolvire a rezidenţiatului. Titlurile de calificare vizau diverse specialităţi, precum: medicină de urgenţă, ortodonţie, chirurgie plastică, estetică şi microchirurgie reconstructivă, imagistică, chirurgie dento-alveolara, parodontologie”, au precizat procurorii români.
Preluat de la: Noi.md