Ministrul Mediului, de Ziua Pământului: Să fim demni de valoarea pe care o deținem

Să medităm, o dată în plus, la problemele de mediu, a transmis minsitrul Rodica Iordanov de Ziua Pământului. Potrivit responsabilului de la Mediu, ziua de 22 aprilie este un prilej de a ne uni eforturile întru salvarea naturii, de a adopta un mod de viață prin care să păstrăm și să sporim patrimoniul pe care îl constituie pământul țării. Rodica Iordanov atrage atenția că bogățiile naturale ale țării noastre trebuie apărate de dușmanii care pot atenta la securitatea țării, dar de acțiunile nesăbuite ale celor care îl pot polua și degrada.

 ”Stilul de viață adoptat de mulți oameni, în ultima perioadă de timp, s-a dovedit a fi nechibzuit, dăunător Naturii. Realitățile economice și sociale ne arată tot mai evident, că maniera în care au fost exploatate până acum resursele naturale riscă să pună sub semnul întrebării însăși posibilitatea Terrei de a asigura supraviețuirea generațiilor viitoare. Modalitatea dezechilibrată de folosire a bogățiilor naturale a produs modificări ireversibile în sensibila balanță care asigură viața pe Pământ”, a menționat Rodica Iordanov. 

În același timp, ministrul Mediului a atras atenția asupra solului bogat al Republicii Moldova. 

”Să fim demni de valoarea pe care o deținem – căci pământul Republicii Moldova este unul dintre cele mai roditoare din lume. Și să conștientizăm că facem parte din marea familie a popoarelor lumii, cu care împreună avem O PLANETĂ – TERRA: casa noastră comună, pe care să o păstrăm și să o transmitem într-o stare cât mai bună generațiilor viitoare”, a făcut apel ministrul Mediului. 

Întreaga planetă marchează astăzi Ziua Pământului din 1970. Tema din acest an ține de implicarea celor peste un miliard de oameni, a guvernelor, instituțiilor și întreprinderilor pentru a ne recunoaște responsabilitatea colectivă și pentru a ajuta la accelerarea tranziției către o economie verde prietenoasă mediului, echitabilă și prosperă pentru toți. Astfel, sloganul ediției din 2023 este „Să investim în planeta noastră”.

În Republica Moldova Ziua Planetei Pământ se sărbătorește începând cu anul 1990. 

 

 

 

 

 


Preluat de la: Publika.md