Ministerul Economiei din România poartă negocieri cu numeroși parteneri privind producția de tehnică militară în țară, a anunţat în timpul unor audieri în Senat a ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Ştefan-Radu Oprea.
“În prezent, avem o mulțime de parteneri cu care negociem cu privire la producerea în România a echipamentelor de care au nevoie Ministerul Apărării, armata română și alte structuri de forţă” – a spus acesta, citat de agenția Agerpres. “Sper ca ‘…’ în luna mai să putem anunţa ‘…’ împreună cu partenerii străini despre proiectele la care lucrăm și progresul pe care îl facem” – a spus ministrul român. “Deci se lucrează intens în industria apărării, în minister, în Romarm şi împreună cu industria privată” – a adăugat acesta. Oprea a subliniat că “există un proiect de dronă românească”, la care Ministerul Economiei lucrează împreună cu Ministerul Apărării și Ministerul Cercetării.
Anterior, șeful Direcției pentru Armamente a Ministerului Apărării, general-maior Teodor Incicaș, a declarat că ministerul lucrează la o “dronă de buzunar pentru recunoaștere imediată în domeniul tactic, în special în zonele urbane”, care, după testare, ar urma să intre în serviciul armatei române.
Preluat de la: Timpul.md