În zilele de 06 – 07 iunie 2024, în spațiul public au apărut mai multe informații privind aflarea unor salariați ai Instituției Publice Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC” la Forumul economic internațional din Sankt Petersburg, Federația Rusă și participarea de către aceștia la unele evenimente culturale.
La data de 07 iunie 2024, Aliona Strîmbeanu, fiind invitată la Ministerul Culturii pentru prezentarea explicațiilor pe cazul dat, a confirmat cele relatate în spațiul public, iar prin Nota informativă din 07 iunie 2024, a recunoscut utilizarea, de către unii salariați ai Instituției Publice Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC”, a costumelor din garderoba instituției publice în or. Sankt Petersburg din Federația Rusă.
Prin Ordinul ministrului culturii nr. 204 din 11 iunie 2024 a fost instituită Comisia de anchetă pentru desfășurarea anchetei de serviciu în privința dnei Aliona Strîmbeanu.
Prin Raportul anchetei de serciciu din 11.07.2024 s-au constatat mai multe încălcări:
1. Doamna Aliona Strîmbeanu a creat și a admis situații de transmitere a costumelor și accesoriilor instituției publice salariaților în scopuri personale pentru folosirea acestora la activități private în afara orelor de muncă, aceste acțiuni fiind în detrimentul beneficiului instituției publice, întrucît utilizarea costumelor și accesoriilor instituției publice duce la uzarea și devalorizarea costumelor și accesoriilor instituției publice.
Astfel, la capitolul eliberarea costumelor, s-a constatat că în cadrul instituției nu există un regulament/instrucţiune aprobată de directorul instituţiei, care să reglementeze procedura legală şi uniformă de eliberare a bunurilor (costumelor). Costumierele responsabile de eliberarea costumelor nu dețin un registru oficial pentru aceste acțiuni.
Or, primirea şi eliberarea bunurilor, precum şi a mijloacelor băneşti fără perfectarea documentelor corespunzătoare constituie, în condițiile art. 2111 lit. a) din Codul muncii, încălcare gravă a obligațiilor de muncă
2. S-a stabilit încălcarea procedurilor de deplasare a Alionei Strîmbeanu, director general interimar a instituţiei, peste hotarele republicii, fără acordul ministrului.
3. S-a constatat că majoritatea ordinelor ce țin de activitatea de bază a personalului din cadrul instituţiei, concedii, deplasări – nu conțin în partea introductivă normele de drept material, care constituie temei de emitere a ordinelor respective.
4. S-a constatat încălcarea procedurilor de cumulare a funcţiilor de către director.
5. Prin Registrul de evidență a ordinelor, s-a constatat că un număr semnificativ de ordine nu au o consecutivitate numerică, dar sînt înregistrate cu litere suplimentare prin bară, ceea ce denotă că actele sînt întocmite post-factum.
6. În contabilitatea instituției, s-a constatat că încasarea numerarului s-a efectuat în lipsa aparatului de casă cu memorie fiscală, doar prin ordin de încasare. Potrivit art. 44 din Legea contabilității nr.113/2007, persoanele care aplică incorect Standardele Naționale de Contabilitate sînt trase la răspundere disciplinară, materială, administrativă sau penală.
7. Analizînd toate situațiile, faptele, încălcările/abaterile de la cadrul normativ în vigoare din domeniul de referință al fiecărei situații/fapte ale doamnei Aliona Strîmbeanu, director general interimar a ANADP „JOC”, care se prezumă a fi abateri disciplinare grave, ministerul a aplicat dnei Aliona Strîmbeanu, director general interimar al Instituției Publice Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC”, sancțiune disciplinară sub formă de concediere în baza art. 86 alin. (1) lit. k), lit. o) și lit. p) în coroborare cu prevederile art. 2111 din Codul muncii nr. 154/2003, și încetarea contractul individual de muncă, începînd cu data de 22.07.2024.
Preluat de la: Noi.md