Milsami Orhei, prima victorie în noua ediție a Diviziei Naționale de fotbal. "Vulturii roșii" s-au impus în meciul cu Speranţa

Milsami Orhei a obținut prima victorie și a marcat primele goluri în noua ediție a Diviziei Naționale de fotbal. „Vulturii roșii” au dispus pe teren propriu de Speranța Nisporeni, scor 3-0.

Discipolii lui Serghei Dubrovin au deschis scorul în minutul 38, prin Ion Dragan.

În minutul 40, Sergiu Nazar a dublat avantajul gazdelor, iar peste alte trei minute Ion Dragan a înscris încă o dată în poarta fostei sale echipe.

„Am avut noroc că am marcat primii. După asta, băieții s-au mai relaxat, tot ce au făcut mai departe au făcut cu un cap mai proaspăt. După asta s-a pornit și jocul”, a spus antrenorul secund Milsami Orhei, Ghenadie Pușca.

„Echipa adversă a profitat de ocaziile sale din prima repriză, mai ales la sfârșitul reprizei, a marcat atât cât a putut marca. La noi, totul a fost invers”, a menţionat antrenorul secund Speranța Nisporeni, Volodymyr Prokopinenko.

Milsami Orhei a acumulat 5 puncte și a urcat pe locul 5 în clasament. Speranța Nisporeni are un punct la activ și se află pe locul 9.


Preluat de la: Publika.md