Mii de persoane au participat în întreaga Australie la protestele "Black Lives Matter"

Mitingurile, dominate de o prezenţă puternică a poliţiei, au fost în cea mai mare parte paşnice. Protestatarii au mărşăluit pe străzi şi s-au adunat în parcuri publice purtând pancarte pe care scria „Nu există justiţie, nu este pace” şi „Ne pare rău pentru inconveniente, încercăm să schimbăm lumea”.

„Nu vreau să ajung la 80 de ani ca să mă lupt pentru aceste schimbări pentru copiii şi copiii copiilor mei”, a declarat Jacinta Taylor, o organizatoare a protestelor în Perth.

Protestele antirasism au fost declanşate în întreaga lume după moartea la sfârşitul lunii trecute a afroamericanului George
Floyd, după ce un poliţist din Minneapolis a fost filmat ţinând piciorul pe gâtul lui Floyd, încătuşat şi care se sufoca, timp de aproape nouă minute.

La Perth a avut loc sâmbătă cel mai amplu protest dintre toate marile oraşe australiene, în ciuda rugăminţilor premierului statului Western Australia (WA), Mark McGowan, de a anula evenimentul până ce se termină pandemia de coronavirus.

Un protestatar Black Lives Matter la Melbourne a fost testat pozitiv în această săptămână pentru noul coronavirus, în timp ce prim-ministrul Scott Morrison a avertizat că adunările în masă pun în pericol revenirea la normalitate a naţiunii.

Ministrul sănătăţii din WA Roger Cook a declarat, în această săptămână, că marile adunări nu sunt recomandabile, deşi soţia sa, o indigenă, a spus că se va alătura mitingului.

Cook a declarat într-un comunicat că soţia sa este cetăţean privat şi face propriile alegeri personale. „Acesta este unul dintre multele motive pentru care o iubesc”, a spus el. „Am o mare simpatie pentru această cauză, de a asigura că aborigenii şi minorităţile sunt protejate de rasism”, a adăugat el.

Protestatari s-au adunat de asemenea în număr mic la Melbourne şi Sydney, cerând libertate pentru refugiaţii blocaţi în detenţie pe perioadă nedefinită, scrie agerpres.ro.


Preluat de la: Publika.md