Mii de oameni au ieșit în stradă la Washington, în susţinerea lui Trump

Peste un milion de susținători ai președintelui în exercițiu al Statelor Unite, Donald Trump, s-au adunat la Washington. Oamenii au luat cu asalt străzile Capitalei.

Demonstrațiile pro Trump au început pașnic, manifestanții îndreptându-se spre zona din estul Casei Albe. La un moment dat, în mulțime și-a făcut apariția chiar Donald Trump. Republicanul le-a zâmbit susținătorilor săi și i-a salutat, fără să coboare, însă din mașină.

Mai târziu, susținătorii președintelui american în funcție au intonat imnul de stat.

La evenimentul denumit „Marșul MAGA de un milion” au participat și mai mulți membri ai unor grupuri de extremă dreapta. Aceștia s-au luat la bătaie cu susținătorii lui Donald Trump.

Un tânăr de aproximativ 20 de ani a ajuns de urgență la spital după ce a fost înjunghiat cu un cuțit, iar cel puțin doi polițiști au fost răniți în altercații. Între timp, conform ultimelor predicţii ale mass-media, Joe Biden își mărește avansul în Colegiul Electoral la 306. După victoria de acum două zile în Arizona, democratul și-a mai adjudecat Georgia, acolo unde voturile au fost renumărate de mână.

Carolina de Nord a fost câștigată de Donald Trump, republicanul având acum 232 de voturi electorale. Trump nu recunoaște victoria lui Biden și a contestat rezultatele alegerilor despre care spune că au fost fraudate.


Preluat de la: Publika.md