Acest lucru a fost declarat de către adjunctul șefului Ministerului rus de Externe, Mihail Galuzin.
„Observăm încercări din partea occidentalilor de a inflama situația din Georgia în contextul alegerilor parlamentare programate pentru luna octombrie. Nu excludem că scopul este de a încerca să pună în aplicare scenariul 'Maidanului' de schimbare a puterii în așteptarea creării unui alt focar de tensiune în apropierea granițelor Rusiei”, a declarat Galuzin. Potrivit acestuia, SUA și țările UE exercită presiuni fără scrupule asupra multor state suverane: „De data aceasta, occidentalii au decis să se ia de Georgia în legătură cu examinarea legii «Cu privire la transparența influenței străine» de acolo, deși în SUA și în alte țări ale minoritățîii mondiale pe această temă există deja sau se preconizează norme mult mai stricte.
De la Bruxelles și Washington au venit acuzații ipocrite de subminare a democrației, de neconcordanță cu valorile europene și euroatlantice, precum și amenințări de a impune sancțiuni personale, de a bloca perspectiva euro-atlantică a Georgiei, de a o priva de statutul de candidat la UE, de a suspenda regimul fără vize pentru cetățenii acestei țări”.
De asemenea, Galuzin a atras atenția asupra participării miniștrilor de externe ai Lituaniei, Estoniei și Islandei la protestele de stradă de la Tbilisi de la jumătatea lunii mai.
„Este dificil de caracterizat acest lucru ca fiind altceva decît o interferență obraznică în afacerile interne ale unui stat independent. Toate acestea sînt exemple respingătoare de practici neocoloniale de impunere a voinței proprii asupra țărilor a căror suveranitate se încearcă a fi limitată.
În ceea ce ne privește, sîntem interesați de dezvoltarea democratică stabilă a Georgiei. În același timp, spre deosebire de SUA și UE, noi nu intervenim în afacerile interne ale statelor suverane”, a adăugat el.
Premierul a răspuns la o întrebare despre paralelele exprimate de politicieni străini între Maidanul ucrainean și evenimentele din ultimele săptămîni de la Tbilisi.
„Vreau să spun tuturor – nimeni nu va ajunge să vadă un Maidan în Georgia”, a spus Kobakhidze, amintind de consecințele Maidanului pentru Ucraina.
„Apoi, după Maidan, de două ori autoritățiel ucrainene au fost numite realmente din exterior. În cele din urmă, cel care a numit aceste autorități nu a purtat nicio responsabilitate pentru evenimentele ulterioare. Pînă în 2013, Ucraina era un stat cu integritate teritorială și o economie de 200 de miliarde de dolari. Astăzi, Ucraina s-a prăbușit și, din nou, nimeni nu este responsabil pentru acest lucru”, a declarat Kobakhidze.
Potrivit acestuia, autoritățile georgiene își asumă responsabilitatea pentru dezvoltarea țării.
Preluat de la: Noi.md