Diego Maradona, unul dintre cei mai mari jucători de fotbal din istorie, considerat Dumnezeul balonului rotund, a murit miercuri la 60 de ani. Îi împlinise la sfârşitul lunii octombrie, pe un stadion gol din cauza pandemiei, unde s-a dus ca să urmărească jocul echipei pe care o antrenează la Buenos Aires, scrie digi24.ro.
Decesul lui Diego Maradona a cutremurat lumea fotbalului.
„Este o zi foarte tristă pentru toţi argentinienii şi pentru fotbal. Deşi ne-a părăsit, nu a plecat dintre noi, deoarece Diego este etern”, a spus Messi, într-o postare publicată pe Instagram.
Legendarul fotbalist a antrenat echipa Argentinei în perioada 2008-2010.
„Păstrez toate amintirile frumoase pe care le-am trăit alături de el şi transmit condoleanţe familiei şi apropiaţilor săi”, a spus Lionel Messi.
De asemenea, marele fotbalist brazilian Pele şi-a exprimat şi el tristeţea la aflarea veştii despre moartea lui Diego Armando Maradona, informează BBC.
„Ce veste proastă. Am pierdut un mare prieten, iar lumea a pierdut o legendă. Sunt atâtea lucruri de spus, dar în acest moment fie ca Dumnezeu să dea putere membrilor familiei. Într-o zi, poate vom ajunge să jucăm mingea în ceruri”, a spus Pele pe Twitter.
Atacantul lui Juventus şi al Portugaliei, Cristiano Ronaldo a declarat că Maradona lasă în urma sa un gol care nu va mai putea fi umplut niciodată.
„Astăzi îi spun adio unui prieten, iar întreaga lume îi spune adio unui geniu etern. Unul dintre cei mai buni din toate timpurile. Un magician fără egal. Ne-a părăsit prea devreme, dar lasă în urmă o moştenire dar şi un gol care nu va fi niciodată umplut la loc. Odihneşte-te în pace, asule. Nu te vom uita niciodată”, a spus Ronaldo.
Totodată un minut de reculegere va fi ţinut miercuri şi joi seara, înainte de ”toate meciurile” din Liga Campionilor şi Europa League, în memoria fostei glorii Diego Maradona, potrivit agerpres.ro.
Preluat de la: Publika.md