În ajunul Noului An, membrii Guvernului se adresează cetățenilor cu urări de bine și dau asigurări că anul 2023 urmează a fi mai bun, mai prosper.
Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, își cere scuze de la cetățenii pe care eventual i-a dezamăgit și declară că toate acțiunile pe care le-a întreprins pe parcursul anului au avut drept obiectiv depășirea situațiilor complicate în care s-a pomenit Republica Moldova.
„Prieteni, la final de 2022 vreau sa vă zic câteva lucruri. Vă mulțumesc pentru că în pofida tuturor crizelor am reușit să facem echipă, să ne susținem unii pe alții. Știu că uneori a fost complicat dar am simțit sprijinul fiecăruia. Am primit multă critică, uneori prea multă, dar am primit și o mulțime de mesaje de încurajare. Acest lucru ne-a făcut să mergem înainte pentru a face din țara noastră o țară cu adevărat europeană. Îmi cer scuze pentru ce am greșit și pentru ce v-am dezamăgit. A fost un an în care am luat decizii grele dar necesare pentru țară. Vreau să știți că orice am făcut, am făcut pentru ca să trecem cu bine de greutățile anului care se încheie. La final, vă rog să fiți încrezători. Să fiți optimiști, să fiți înțelegători și solidari. Când eram mai mic, mereu știam că binele va învinge răul și așa se întâmpla mereu. Acum suntem mai mari, și deși mulți nu mai cred în povești, vă asigur că și în realitate binele va învinge. În 2023 vom face să fie un an mai bun pentru fiecare dintre noi. La mulți ani și la multă pace!”, se arată în mesajul lui Spînu.
Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne, îndeamnă oamenii la unitate, încredințându-i că doar prin consolidarea spiritului și forțelor, o țară e capabilă să facă față provocărilor.
Preluat de la: Publika.md