Ne plîngem pe corupție, pe nesimțirea demnitarilor, pe prețuri mari și salarii mici, pe drumuri proaste și decizii judiciare incorecte. Dar de unde vin acești funcționari corupți, acești miniștri și judecători? Oare extratereștrii ne-au invadat și își stabilesc propriile ordine? Oare extratereștri stau în fotolii de stat? Nu cumva toți acești oameni au ieșit din mediul nostru? Nu el i-a transformat în ceea ce sînt? Dacă extratereștrii sînt de vină – nu putem face nimic în privința asta. Iar dacă noi înșine sîntem de vină – atunci există speranța că ne mai putem transforma pe noi înșine, societatea noastră și să educăm alte elite. De aceea, mai întîi de toate trebuie să ne privim pe noi înșine cu sinceritate și, indiferent cît de amar și neplăcut ar fi, să vorbim nu despre cît de buni suntem (știm deja asta), ci despre propriile noastre neajunsuri. Și acesta va fi primul pas spre însănătoșire.
***
Nu există nicio îndoială că lumea se află într-un declin economic și moral. Dacă nu ar fi așa, nu ne-am fi aflat în pragul unui război nuclear, în vîltoarea căruia ne împing două conflicte de neîmpăcat, în Donbas și Gaza. Printre cauzele reale și profunde ale războaielor mondiale, așa cum am fost învățați în școli și universități, este accesul inegal al populației lumii la resurse. Moldovenii nu sînt o națiune războinică, mica armată moldovenească nu a atacat pe nimeni de mult timp, în istoria sa Moldova nu a cucerit pămînturi străine, nu a avut colonii. Dimpotrivă, doar le-a pierdut pe ale sale. Poate de aceea astăzi ea face parte din țările cu venituri mici și sub medie ale populației, care nu are acces normal la sursele energetice, la informații și servicii, necesare pentru a lua decizii conștiente în procesul de dezvoltare economică.
Cînd în 1999 am fost ales primar al unui sat obișnuit moldovenesc, cele mai mari și mai acute două probleme cu care m-am confruntat au fost restanțele salariale la învățători și lipsa încălzirii în instituțiile publice. Era extrem de scump să încălzești, ca pe vremuri, cu o cazangerie centrală mare, care înghițea cărbune cu camioanele, bani în buget erau foarte puțini, iar toamna bătea deja la ușă, apoi urma iarna. Dumnezeu cu ele, cu sediile Primăriei, bibliotecii și Casei de Cultură. Tot satul se întreba cu îngrijorare ce se va întîmpla cu copiii în clasele înghețate și în grădiniță. În cele din urmă am rezolvat problema prin construirea unor cazane nu tocmai moderne, dar autonome. Cu acest exemplu am vrut doar să subliniez că în condițiile unui stat nedezvoltat și a unor crize economice profunde, care au avut loc în Moldova după prăbușirea URSS, prima lovitură este aplicată veniturilor și educației populației. Nu este nevoie să demonstrăm cît de jos au scăzut indicatorii economici ai acestor două sectoare în anii '90, unele surse indică faptul că după declararea independenței, înainte de introducerea monedei naționale, rubla s-a depreciat cu peste 200 la sută.
Încă nu ne-am revenit după criza economică din anii '90, experții spun că PIB-ul Moldovei în 2023 încă nu este la nivelul la care era la sfîrșitul anilor '80. Moldovenii au putut să-și îmbunătățească situația materială doar plecînd după bani peste hotare, iar educația a rămas pe locul secundar, în ceea ce privește susținerea din partea statului. Tot acest cazan clocotitor al vieții sociale din ultimii 33 de ani l-am numit pe bună dreptate o luptă pentru supraviețuire.
Despre ce reguli civilizate și idealuri ale societății putem vorbi în timpul unei lupte nesăbuite pentru dreptul la o bucată de pîine și la un loc sub soare? Din disperare și prostie, moldovenii obișnuiți au început să se ocupe cu lucruri absolut dezordonate și puțin utile: dezmembrau și tîrau acasă cîte o cărămidă din fermele lor de animale, cîndva frumoase, precum și ultimele conducte ale sistemului unic de irigații republican. În același timp, oamenii de afaceri se trădau unii pe alții, iar funcționarii au căzut în plasa corupției. Unele excepții doar confirmau legea junglei. Puțini căutau salvarea în interiorul țării, toată lumea aștepta un fel de a doua venire timpurie și, astfel, Moldova s-a obișnuit încet cu ideea de a trăda independența și suveranitatea nou dobîndite, de a ”divorța” de Kremlinul sărăcit și de a se ”căsători” din nou cu Occidentul bogat și prosper.
Există țări în care elitele sînt crescute timp de secole, acestea sînt familiile vechi aristocratice și clanuri și, așa cum spunea clasicul marxism-leninismului, ele sînt extrem de departe de popor. Din această cauză, nu are niciun sens ca poporul să aștepte ca ei să le înțeleagă interesele. Dar noua noastră elită națională a ieșit aproape în întregime din desișul poporului. Copiii țăranilor sînt oamenii care alcătuiesc coloana vertebrală a conducerii țării și a birocrației sale. Dar ideile și direcțiile principalele de activitate ale majorității noii elite nu vin din partea poporului și nici a electoratului, ci din partea, cum spunem noi, a Comitetelor de la Washington și Bruxelles, în principal de la instituțiile Fundației pentru o ”Societate Deschisă” a lui George Soros.
Politologii au demonstrat că activitatea acestei organizații subminează suveranitatea țărilor în care ea intervine, iar inițiativele și proiectele finanțate de Soros contravin adesea tradițiilor și particularități culturale locale. Pe parcursul a trei decenii de activitate, Fundația Soros-Moldova a cheltuit în Moldova aproximativ 140 de milioane de euro, potrivit site-ului organizației. Cu acești bani, Soros a reușit să își educe cadrele de conducere pentru Moldova, precum și pe cei care ar oferi o evaluare fermă activității guvernului. Soros formează guverne moldovenești și tot el plătește servicii sociologice și presa pentru a comenta activitățile acestora. Cei mai mulți bani ai fundației merg către așa-numitele ONG-uri de elită, care dau tonul activității generale a societății civile. Liderii acestor organizații își exprimă public părerea cu privire la cele mai importante probleme din economie, justiție, presă și politică externă. Acestea nu sînt opinii, ci recomandări, pe care autoritățile le urmează în acțiunile sale. Apoi, o parte dintre liderii acestor ONG-uri ocupă locuri în conducerea țării. Acest lucru nu s-a întîmplat poate doar în primii ani de formare a „Soros-Moldova” și în timpul guvernării lui Voronin. „Soros-Moldova” este o centură de transmisie a voinței Occidentului colectiv către elitele conducătoare ale Moldovei. Desigur, nu putem nega utilitatea parțială pe care unele proiecte ale Fondului o aduc populației, de exemplu, în domeniul energetic. Dar judecăm după rezultate: dacă vom pune pe o balanță binele și răul pe care această organizație l-a făcut timp de trei decenii, vom obține un bănuț de bine și o sută de lei de rău.
Dar de ce nu cetățenii Moldovei, ci străinii fac vremea în țara noastră? Căci pentru aceasta sîntem de vină noi toți și trebuie să înțelegem de ce.
Primul răspuns de la suprafață este: pentru că am permis Occidentului să ne conducă ca pe o colonie. Și anume noi ne-am dovedit a fi materialul ideal pentru colonizatori.
În primul rînd, avem o economie centrată pe exportul de materii prime și pe producția agrară; în al doilea rînd, avem o structură socială ierarhică în care elita locală poate fi folosită de metropolă în calitate de pilon social. În al treilea rînd, Occidentul ne impune standardele sale culturale și educaționale, ceea ce duce la o obișnuință față de dependență – la noi se numește integrare europeană – și noi percepem metropola ca fiind singura sursă de progres și civilizație.
Toți factorii coloniali menționați mai sus duc la limitarea drepturilor politice și la un statut juridic special. UE democratică tratează cu calm tendințele dictatoriale ale actualului regim de guvernare din Moldova, moldovenii sunt practic privați de posibilitatea de a lua propriile decizii, Bruxelles-ul decide pentru noi. Încercările de a pune capăt acestui statut umilitor sînt întîmpinate cu represiune. Amintiți-vă cum regimul comunist a fost înlăturat la 7 aprilie 2009… Iar acum autoritățile au restrîns, aproape pînă la interdicție, libertatea presei, de întrunire și la alegeri. Acest lucru creează o atmosferă de frică și supunere, ceea ce face ca populația locală să fie mai puțin înclinată spre acțiuni revoluționare.
Dar există o întrebare fundamentală mai profundă cu privire la motivul pentru care am permis străinilor să ne trateze în acest fel. Să ne amintim de unde am început dialogul nostru aici: cu exemplul sărăciei și al educației proaste. Adică, de la acele puncte slabe și sensibile ale națiunii, despre care domnitorul și marele nostru cărturar Dimitri Cantemir ne-a avertizat acum 310 ani în celebra sa carte „Descriptio Moldaviae” (Descrierea Moldovei): „Bem fără măsură și învățăm prost pentru că sîntem săraci, dar sîntem săraci pentru că sîntem dependenți de butoaiele noastre de vin din beciuri și nu ne plac cărțile”. Dar acestea sînt trăsăturile negative de caracter pe care le-am conștientizat deja și ne-am obișnuit cu ele.
Există o serie de alte vicii naționale grave despre care trebuie să vorbim cu voce tare și de care putem scăpa doar prin arderea lor cu fierul încins.
Revenind la experiența mea de șef al administrației unui sat moldovenesc, voi spune că oamenii au o atitudine foarte proastă față de binele public și treburile publice. Moldovenii sînt gospodari foarte buni, mulți dintre ei au garduri și porți care valorează cît mașina scumpă din spatele acestor garduri, unii dintre ei au curți cu pavaj ca în centrul capitalei, iar grădina și livada pot fi expuse la o expoziție agrară de importanță mondială. Dar gunoiul îl pot arunca cu ușurință peste gard, bine, în cel mai bun caz, la o distanță sigură, în rîpă sau în buruienile dese. La lucrările publice de amenajare a teritoriului nu-i poți trage nici cu arcanul. Dimpotrivă, să folosească lucrările publice gratuit, chiar prin violență, încălcînd legea – poftim! Moldovenii adună tot ce le pare că nu stă bine, de la spalierele plantațiilor de viță de vie pînă la indicatoarele rutiere. Să facem o concluzie intermediară privind coeficientul eficienței publice a unui moldovean: ce se întîmplă cu pămîntul de la care iei mai mult decît dai?
Mîine copiii noștri vor fi miniștri, dar poate cineva să ne explice astăzi de ce unii adolescenți moldoveni, în general modești și puțin timizi la prima vedere, se comportă noaptea ca niște sălbatici, rupînd băncile din stațiile de autobuz și din parcuri și spărgînd geamurile centrelor culturale și ale sălilor de sport? Nu au fost învățați să nu facă asta în familie? Cine i-a învățat? Cine îi va învăța să fie un pic altfel, dacă nu părinții, din moment ce la fiecare patru ani ne promitem să ne schimbăm, pregătim pentru societate schimbări radicale?
Dar cel mai rău lucru în țara noastră sînt promisiunile. Dacă te-ai înțeles cu vecinii pentru o anumită cauză comună, nu, nu să mergi la un miting sau, Doamne ferește, să dai o lovitură de stat, ci pur și simplu să curățați mîine fîntîna, atunci, în ciuda faptului că toată lumea a jurat și a promis seara la o pahar de vin să vină și să ajute, a doua zi dimineața pe unul îl doare capul, pe altul nu îl lasă soția, iar al treilea, în general, te va trimite mai departe, amintindu-și de o supărare.
Desigur, există și exemple opuse, căci dacă nu ar exista, pur și simplu nu am putea supraviețui! Dar, trebuie să fiți de acord, fiecare dintre noi a fost martor (sau a participat) la o astfel de atitudine față de o cauză comună. Și astfel, cu aceste coduri de bare culturale și psihologice imprimate pe inimă sau în cap, venim să muncim într-o instituție de stat, pentru a ne îndeplini, ca să spunem așa, sarcinile funcționale. Ce ar trebui să așteptăm de la noi? Ce ar trebui să așteptăm de la frații, vecinii, consătenii noștri care au ajuns în cele mai înalte eșaloane ale puterii?
Și totuși… la ceva sîntem încă pozitivi….. Încă mai avem ceva mai mult sau mai puțin pozitiv în rezervă, din moment ce țara încă rezistă, în ciuda indiferenței noastre față de ea, a leneviei și iresponsabilității noastre… Încă nu am reușit să împrăștiem definitiv toată bogăția noastră comună precum mercurul dintr-un termometru stricat, deși mulți sînt gata, la prima ocazie, să își schimbe patria de dragul bunăstării lor personale. Căci, cu ce au început să ne ia unioniștii atunci cînd au înțeles că argumentele istorice și patriotice și alte „poduri de flori” nu funcționează? Dovedind avantajele unirii cu România, au început să ne seducă cu pensii și salarii mai mari, cu un loc garantat în UE. Oricît de mult ar fi lăudați moldoveni pentru sîrguința și hărnicia lor, ei tind să creadă că, odată cu aderarea la UE, fiecare dintre ei va primi o față de masă fermecată și un cuptor magic. Se pare că ei s-au săturat de munca grea de secole, care a adus rezultate departe de cele dorite.
Așadar, la ce sîntem buni? În primul rînd, la comercializarea loialității noastre. Aceasta este una dintre cele mai profitabile mărfuri pentru export și aproape singura trăsătură pozitivă a politicii externe moldovenești. Un produs al credinței noastre ortodoxe omogene, nu prea profunde, dar nici demonstrative, al răbdării noastre fără limite, care este confundată cu ospitalitatea, trăsături căpătate de-a lungul secolelor prin invazii frecvente și nemiloase. Loialitatea ne asigură mai eficient decît neutralitatea mila marilor puteri, împrumuturi cu dobîndă redusă și granturi din partea instituțiilor financiare mondiale. Cu ajutorul acesteia am reușit să facem un lucru incredibil: să cumpărăm ieftin, în pragul unui război nuclear, statutul de candidat la UE, chiar și unul semi-legal!
Iar celălalt atu, numit de obicei un dezavantaj, este cumetrismul. Noi avem grijă de țară ca de o găină cu ouă de aur. Îi tragem pe cumetrii noștri în funcții bugetare nemeritate și bine plătite pentru a cîștiga bine împreună. Poți răsufla ușurat dacă tu sau un cumetru ai obținut în sfîrșit funcția rîvnită de primar, șef la cadastru, vameș, procuror, judecător sau director de autogară. Ca să nu mai vorbim de funcția de ministru cu un salariu inimaginabil pentru un moldovean obișnuit și cu dreptul, care nu este interzis în practică, la corupție.
Împărtășesc punctul de vedere exprimat în fraza „Fiecare națiune este demnă de elita pe care o are”. Aceasta înseamnă că elita și poporul sînt într-o relație strînsă, ca o simbioză. Este imposibil să ne imaginăm un popor perfect, înrobit brusc de lideri teribili.
Excepții, desigur, există, dar acestea sînt mai degrabă de natură spirituală sau comportamentală. Poate apărea un profet, un lider și așa mai departe. Dar, de regulă, și el vine în mediul în care ceva s-a „maturizat” din interior, chiar dacă la exterior acest lucru nu se observă. Nu ne putem imagina o elită absolut teribilă și oameni absolut frumoși. Nu, toate viciile poporului se reflectă neapărat în elita sa. Categoric. Dacă elita este lacomă, lașă, hoață și proastă, atunci cel mai probabil noi înșine nu avem „lacune” în practicile noastre cotidiene. Acest concept este cunoscut sub numele de teoria mimesisului social sau teoria imitației sociale. Poporul împrumută modelele comportamentale ale elitei, care, la rîndul său, ieșind din același mediu, reflectă inevitabil în sine trăsăturile caracteristice ale poporului său. Desigur, față de elita există întotdeauna cerințe mai ridicate decît față de cei pe care ea îi guvernează. Acest lucru este necesar, pentru ca ea să servească drept punct de referință și să stabilească un standard ridicat spre care ceilalți să aspire. În realitate, însă, de cele mai multe ori urmărim o relație simbiotică reciprocă între elită și popor. Aceasta este o cooperare reciproc avantajoasă, dar are și consecințe negative pe care le putem observa.
Și încă o întrebare care nu încetează să mă chinuie. Printre moldoveni există multe persoane foarte educate, inteligente, patrioți, decenți și talentați. Dar ajung ei în elita conducătoare? Ajung ei în rîndurile celor care decid destinul țării și al poporului? Promovăm noi astfel de oameni sus sau le permitem să urce pe scara ierarhică celor care nu le-ar încredința să-și păzească nici propriul hambar?
Valerii Valeavskii
Preluat de la: Noi.md