Fără îndoială războiul prin acele părți a fost. Dar a fost altfel decât ni l-a prezentat propaganda URSS, țară de la care Republica Moldova s-a desprins în august 1991, prin independența sa, crezând că se desprinde și de ideologia bolșevică mincinoasă. 

N-a fost să fie! Moscova i-a dat voie Chișinăului să-și facă toate ”treburile independente”, dar nu i-a permis să-și refacă la fel și mentalitatea, care astfel mai șchiopătează și în secolul 21.

Pe lângă clișeul bârfitor cu ”jandarmul român”, Moscova a împânzit spațiul pruto-nistrean cu diverse monumente și memoriale militare mincinoase, care de fapt constituie cel mai penetrabil procedeu al războiului hibrid al Rusiei împotriva românismului.

În 1944, POPULAȚIA BASARABIEI A OPUS REZISTENȚĂ OȘTIRILOR SOVIETICE

Explic scurt de tot: Până în primăvara-vara anului 1944, bărbații basarabeni erau ostași români, în Armata Română și își apărau Țara cu prețul vieții, la Nistru, la STRĂVECHIUL HOTAR AL LUI ȘTEFAN CEL MARE. Abia în toamnă, ei au fost mobilizați de sovietici și trimiși în calitate de carne de tun la Königsberg sau Oder.

Deci, în primăvara anului 1944, moldovenii din Armata Română au ținut piept la Nistru, în fața oștirilor roșii.

Orice monument sau memorial ruso-sovietic ”glorios”, construit pe pământul nostru, în baza evenimentelor din primăvara-vara anului 1944 – este o batjocură în peste înaintașii, părinții și bunicii, cetățenilor de astăzi ai Republicii Moldova. Este un dans pe osemintele oamenilor noștri căzuți acolo. Construirea, și cu atât mai mult glorificarea celor care au vărsat sângele înaintașilor noștri în acele locuri, nu pot să fie decât act demn de înaltă trădare de neam.

Ca să vezi, unii moldoveni deznaționalizați sunt mândri de batjocura care o aduc celor care au apărat pământul nostru în acea perioadă. Tocmai de aceea, forțelor antinaționale le-a reușit construcția sau reconstrucția memorialelor sovietice în spațiul pruto-nistrean, care, spuneam mai sus, sunt un element exponențial al războiului hibrid al Rusiei, în sec. 21. Au făcut-o cu ajutorul acestor români-moldoveni deznaționalizați, înstrăinați de neam.

CAPUL DE POD DE LA ȘERPENI DE FAPT N-A MAI EXISTAT

Dragostea regimului ruso-sovietic pentru a domina prin teroare și minciună s-a manifestat și în istoria așa zisului ”cap de pod de la Șerpeni”, numit în toate documentele militare ”țărmul de la Butor-Tașlîc” și care practic nici n-a existat, așa cum ni-l prezintă propaganda ruso-bolșevică până astăzi.

După ce armata roșie ocupase totuși, din mers, un spațiu cât cuprindea zona satelor Șerpeni-Speea-Puhăceni și până la Delacău, moldovenii din Armata Română, ajutați de trupe ale Germaniei, cam pe la mijlocul lui aprilie 1944, au reușit să oprească hoarda de la răsărit.

La 10 mai, același an, oamenii noștri au pornit ofensiva de eliberare, care, în vreo 2-3 zile, s-a soldat cu deplina victorie și LICHIDAREA capului de pod nominalizat. (Acest aspect sovieticii l-au ascuns întotdeauna.)

Documentele militare spun că, în acea luptă, Armata 8 sovietică, condusă de renumitul general-mareșal Ciuykov, a fost practic distrusă. Capul de pod, care se dorea la sovietici ”legendar”, a fost lichidat, fără rezerve. Sovieticilor le-a fost lăsat doar un petic de baltă, pe o limbă mică a Nistrului șerpuit, care nu avea nicio valoare militară. Cu atât mai mult că această palmă de mlaștină se situa direct sub malul înalt al părții celelalte și putea fi împușcat de acolo și cu praștia.
Documentele germane laudă Aviația Română în opera lichidării capului de pod de la Butor, care a fost decisivă la distrugerea liniilor sovietice și nimicirea forțelor inamice. În acea bătălie, sovieticii au pierdut cca 8000 de oameni: cam 3000 morți, restul răniți, făcuți prizonieri sau înecați în Nistru, mai afirmă rapoartele de luptă româno-germane.

ARDEA PĂMÂNTUL SUB PICIOARELE OCUPANȚILOR.

În timp ce bărbații se aflau în armată (cea română), populația basarabeană s-a ridicat de la mic la mare, împotriva hoardei de la răsărit. Femeile erau cele care ajutau la săpatul tranșeelor, ridicarea altor fortificații etc. Bătrânii ajutau armata cu căruțe, cu inventar etc. Până și adolescenții s-au oferit să-i ajute pe părinți, dar și armata în parte, prin culegerea de informații din zona inamicului roșu.

GENERALUL VLASOV SPARGE TĂCEREA, SENZAȚIONAL(!).

După pierderea platoului de la Butor, astăzi numit ”de la Șerpeni”, la 10 – 13 mai 1944, înaltele comandamente sovietice au început a căuta vinovații. În arhiva Ministerului Apărării din Rusia, am găsit o notă explicativă, pe 8 pagini scrise îndesat de către generalul Vlasov, șeful statului major al diviziei 113 infanterie, distrusă de armata româno-germană.

Un document senzațional!

După ce generalul spune că toată istoria capului de pod nu-i decât o mitocănie a înaltelor comandamente, care nu trebuia să dea ordin de trecere a Nistrului și care au inițiat astfel un măcel ostașilor folosiți în calitate de carne de tun, el mai spune că, vinovați de înfrângerea capului de pod ar fi… soldații nou-încorporați din zona recent ocupată de sovietici, în special din regiunea Odessa. El precizează că, soldații nou-încorporați s-au aflat peste doi ani și jumătate în zona ocupată de români, deci și sun ideologia românească și acum ei nu doresc să lupte cu adevărat împotriva românilor…

Acești noi-încorporați, neinstruiți și necontrolați de serviciile speciale, sunt trimiși mereu la atac, în grupuri de câte 50-100 de oameni, de vreo 7 – 10 ori pe zi, fapt ce înseamnă moartea lor sigură. ”Inamicul ni i-a secerat pe toți, spune generalul… Iar când ostașii se termină, atacuri nu mai sunt, până ne mai aduc alții, zice mai susține generalul, cei din tranșeele opuse fac mișto de noi, strigând, rusește:
– Rus, davai, nastupai ! (Ro: Hai, rusule, atacă iar!)

În doar o lună, divizia 113 a pierdut cca 2000 de ostași de aceștia, mai spune Vlasov.

COPIII MOLDOVENILOR, CEI MAI BUNI SPIONI PENTRU ȚARA LUI ȘTEFAN

Tot acolo, generalul se plânge de populația moldovenească din zonă, care cică a spionat deschis toate capacitățile sovietice, informând „ștaburile” inamice de dislocările și înzestrările armate. În opera de spionare, mai zice el, s-au evidențiat mai ales adolescenții. Aceștia trec linia frontului mai ușor, au relații prin zona noastră mai puțin suspectabile (își ia un cârlan și cică se duce să-l pască, dar el spionează etc.) și astfel pozițiile noastre au fost știute ca în palmă de către inamic… Chiar înainte de ofensivă, doi adolescenți care ne spionau au fost arestați, mai scrie generalul Vlasov. (Am putea doar să ne închipuim ce au pățit băieții ceia, între pereții NKVD…)
* * *

MEMORIALUL RUSO-SOVIETIC DE LA ȘERPENI ESTE O MINCIUNĂ, la fel de mare CA ȘI MEMORIALUL DE LA RĂSCĂIEȚI, consacrat unor eroi inexistenți, în care eroul principal Lomakin cică ar fi murit de trei ori. Întrebarea care nu dispare niciodată însă este următoarea: cât mai au de închinat moldovenii la asemenea valori false ale țării care ne-a ocupat, în 1944, și mai ține și astăzi trupele sale militare pe teritoriul nostru?

Cât să mai dureze dependența propagandistică de fosta URSS, țară de la care Republica Moldova s-a desprins august 1991, prin independența sa, crezând se desprinde și de ideologia bolșevică ocupantă?

N-a fost să fie! Moldovenii se mai închină la monumentele fostei metropole, fără să-și pună simple întrebări despre înaintașii lor…
     

Memorialul sovietic de la Șerpeni, construit la începutul secolului 21(!).

Aici vin unii moldoveni să se închine, glorificând o armată străină. În același timp, rămân în neștire istoria și osemintele înaintașilor lor, care în primăvara-vara anului 1944, și-au apărat Țara la Nistru, la STRĂVECHIUL HOTAR AL LUI ȘTEFAN CEL MARE. Închinarea în fața străinului însă, fără a glorifica amintirea propriilor înaintași, înseamnă o profanare a amintirii celor ce s-au sacrificat pentru Neam și Țară.

Fotografia principală: Pe această hartă sovietică din luna mai 1944, este arătat tot ce a mai rămas din multtrâmbițatul ”cap de pod de la Butor-Șerpeni”. O baltă cu câteva sute de metri în lung și în lat, lăsat intenționat sovieticilor de către comandamentul româno-german, după ofensiva din 10-13 mai. Acest minuscul platou se afla imediat sub malul înalt al Butorului, de unde se putea ajunge liber și cu praștia. 

Preluat de la: Timpul.md