Medicii de la spitalele universitare din Germania au intrat în grevă

Cîteva mii de medici au decis să se adune în orașul Hanovra, din nordul Germaniei, pentru a cere salarii mai mari și restricții privind turele rotative care presupun un program de lucru neregulat.

Potrivit liderului de sindicat, Andreas Bozlar, landurile federale nu vor să recunoască faptul că clinicile universitare rămîn tot mai mult în urmă atît în ceea ce privește salariile, cît și condițiile de muncă.

El s-a plîns că salariile mai mici și ziua de lucru mai mare din aceste unități, în comparație cu alte centre de sănătate, au făcut dificilă recrutarea de personal tînăr.

Sindicatul a precizat că greva nu va afecta acordarea ajutorului medical de urgență pacienților, deoarece conducerea clinicilor este obligată prin lege să asigure personal pentru acordarea ajutorului de urgență, însă activitatea instituțiilor ar putea fi perturbată. Unele intervenții chirurgicale care nu sînt urgente au fost amînate.


Preluat de la: Noi.md