Medicii de familie vor preleva probe pentru testele de COVID-19 la domiciliul pacienţilor care prezintă simptome ușoare de boală

Medicii de familie vor preleva probe pentru testele de COVID-19 la domiciliul pacienţilor care prezintă simptome ușoare de boală. Decizia a fost luată de ministerul Sănătăţii, dar nu e pe placul tuturor medicilor.

Lilia Calancea, medic de familie în raionul Străşeni, a scris pe facebook că este furioasă şi le reproşează decidenţilor că au uitat că medicii nu au un echipamentul necesar de protecție. 

Ea susţine că medicii au primit un echipament simplu format din mască, mănuși și un halat de unică folosință. Mai mult, în timpul prelevării probelor din nas și gât, pacientul poate tuși sau strănuta, iar medicii care prelevează probele riscă să se îmbolnăvească. 

Calancea spune că medicina primară nu este pregătită și nu va face față acestei situații, mai ales că majoritatea medicilor de medicină primară sunt pensionari, iar riscul de contaminare cu noul tip de coronavirus este crescut. 

Într-un comunicat, ministerul sănătăţii precizează că testele la domiciliu pentru pacienţii cu simptome uşoare vor fi efectuate de echipe mobile. Acestea sunt formate dintr-un medic şi doi asistenţi medicali instruiţi cum să procedeze şi cum să îmbrace corect echipamentul de protecţie. În urma testării, dacă pacientul va fi confirmat pozitiv, acesta va primi tratament la domiciliu și în continuare va fi monitorizat de către medicul de familie. Responsabilii de la minister ne-au mai spus că medicii la vârsta de pensionare şi cei cu boli cronice nu au fost incluşi.

”Au fost formate echipe la nivel de raion, vorbesc de echipă la nivel de raion, dar nu în fiecare localitate. Aceste echipe sunt formate din specialiști în domeniu. Echipele sunt echipate cu tot echipamentul corespunzător și tot ce este necesar în dotare, ca să preleveze probe”, a spus consilierul ministrului Sănătății, Cristina Stratulat. 

Din 10 aprilie, ministerul Sănătăţii a dispus ca pacienţii cu forme uşoare de COVID-19 să se trateze acasă, sub supravegherea medicilor de familie. De atunci au fost depistaţi 354 de pacienţi cu forme uşoare ale bolii. 26 dintre ei s-au vindecat.


Preluat de la: Publika.md