„Medalia de argint adjudecată de Anastasia Nichita este prima după o pauză de 24 de ani! Anastasia, care a avut mai multe accidentări în acest an, este și prima luptătoare de la noi premiantă la Jocurile Olimpice.
Pentru prima dată pe podium au urcat și judocanii, care au cucerit tocmai două medalii de bronz, prin Denis Vieru și Adil Osmanov. A doua Olimpiadă la rând pe treapta a treia a podiumului de premiere a urcat canoistul Serghei Tarnovschi, care și-a demonstrat valoarea.
Foarte aproape de o medalie de bronz a fost și halterofilul Marin Robu, care a avut de suferit în urma unor decizii controversate de arbitraj. Sperăm ca după contestația depusă se va face dreptate în cazul lui Marin Robu.
Moldova cu cele 4 medalii s-a clasat pe locul 72 printre 206 țări. Doi premianți, Anastasia Nichita și Serghei Tarnovschi, au fost portdrapelul Moldovei la ceremonia de închidere, programată pe Stade de France.
Paris a găzduit Jocurile Olimpice după o pauză de 100 de ani și a bătut recordul de bilete vândute – 9,4 milioane.
Următoarea ediție a Jocurilor Olimpice de vară vor avea loc în 2028, la Los Angeles”, menționează Comitetul Național Olimpic și Sportiv.
Astăzi, campionii au revenit acasă de la Paris. Sportivii olimpici, în frunte cu vicecampioana Anastasia Nichita, canoistul Serghei Tarnovschi, dar și judokanii Denis Vieru și Odil Osmanov au fost întâmpinați la Aeroport cu muzica de fanfară a Poliției de Frontieră, flori și aplauze de la sute de susținători. La eveniment a participat și șefa statului Maia Sandu, dar și ministrul Educației, Dan Perciun.
Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice Paris 2024, cea de-a 33-a ediţie a jocurilor de vară, a avut loc duminică, pe Stade de France. Portdrapelul delegaţiei Republicii Moldova a fost luptătoarea Anastasia Nichita și canoistul Serghei Tarnovschi, care ne-au reprezentat țara cu onoare și determinare.
Luptătoarea Anastasia Nichita a cucerit medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris. Ea a luptat în finală cu japoneza Tsugumi Sakurai.
Canoistul Serghei Tarnovschi a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
De asemenea, judocanul Adil Osmanov a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
La fel, și judocanul Denis Vieru a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. În finala mică a categoriei de greutate 66 kg, el a dispus de francezul Walide Khyar
Sportivul moldovean Marin Robu, care s-a clasat pe locul patru în finala de haltere de la Jocurile Olimpice, contestă decizia arbitrilor. El afirmă că adversarul său italian, care a obținut medalia de bronz, a încălcat regulamentul la ridicarea greutății de 212 kilograme.
„Halterofilul Marin Robu (89 kg) a ocupat locul 4 la Jocurile Olimpice de la Paris”, a anunțat Comitetul Național Olimpic și Sportiv.
Sportivul Marin Robu a fost lipsit de medalia de bronz de către arbitrii Jocurilor Olimpice de la Paris.
Luptătorul Maxim Saculțan a fost învins de vicecampionul mondial de anul trecut, Sebastian Rivera din Puerto Rico, în recalificările categoriei de greutate 65 kg din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris.
„Halterofilul Marin Robu (89 kg) a ocupat locul 4 la Jocurile Olimpice de la Paris”, a anunțat Comitetul Național Olimpic și Sportiv.
Sportivul Marin Robu a fost lipsit de medalia de bronz de către arbitrii Jocurilor Olimpice de la Paris.
Sportivul Radu Lefter a cedat în optimele de finală ale Jocurilor Olimpice.
Și Mariana Draguțan a pășit pe covorul olimpic de la Paris, dar în ciuda eforturilor sale neînfricate și a dedicării sale neobosite, luptătoarea noastră a cedat în fața campioanei europene, românca Andreea Beatrice Ana.
Un scandal rușinos a izbucnit pe rețele, după ce sportivii noștri de la Olimpiadă au fost „descalificați” printr-un comunicat al Centrului de Pregătire a Loturilor Naționale. „Debut cu stângul pentru luptătorii din R.Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris”, așa începe postarea Centrului, după ce Irina Rîngaci și Victor Ciobanu au suferit înfrângeri în luptele cu adversarii lor, la Jocurile Olimpice de la Paris.
Pe 5 august, Irina Rîngaci a cedat în primul tur la JO de la Paris. Sportiva a fost învinsă de adversara din Coreea de Nord.
Luptătoarea Irina Rîngaci, devenită în primăvară campioană europeană la lupte în rândul sportivelor sub vârsta de 23 de ani, a prezentat, într-un clip video pe rețele, condițiile în care sunt cazați olimpicii, în capitala Franței.
Luptătorul de stil greco-roman Victor Ciobanu (60 kg) a cedat în optimele de finală de la JO Paris, în fața lui Ri Se Ung din Coreea de Nord. Victor a evoluat și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde s-a clasat pe locul 5.
Preluat de la: Unimedia.info