Meci-thriller în Serie A. Juventus Torino a încheiat la egalitate partida cu Sassuolo Calcio

Meci-thriller în Serie A. Juventus Torino a încheiat la egalitate partida din deplasare cu Sassuolo Calcio, scor 3-3. „Bătrâna Doamnă” a pornit cu toate motoarele turate și după doar 12 minute conducea cu 2-0, grație golurilor înscrise de Danilo și Gonzalo Higuain.

În minutul 29 Filip Djuricic a redus din handicap, iar la 5 minute după pauză gazdele au şi egalat prin Domenico Berardi. 

Mai mult, 3 minute mai târziu Sassuolo a reuşit chiar să răstoarne scorul şi să intre în avantaj după execuţia lui Francesco Caputo. Însă, nu a reușit să rămână la conducere decât 10 minute. Alex Sandro a egalat după o lovitură de colț. 

Juventus conduce clasamentul Seriei A cu 7 puncte avans față de Atalanta Bergamo şi 8 faţă de Lazio Roma.

Într-un alt meci, Napoli Calcio a remizat în deplasare la Bologna, scor 1-1. Konstantinos Manolas a înscris pentru gruparea napoletană, iar Musa Barrow pentru gazde.

Cu 53 de puncte la activ, Napoli este pe locul 6 în clasament, ultimul care oferă posibilitatea evoluției în ediţia următoare a Ligii Europei.

AC Milan a acumulat tot 53 de puncte, dar are un golaveraj mai slab. „Rossonerii” au dispus de Parma Calcio pe teren propriu, scor 3-1. Parmezanii au deschis scorul în penultimul minut al primei reprize, dar, după pauză, Franck Kessié, Alessio Romagnoli și Hakan Çalhanoğlu au marcat golurile cu care „diavolii” s-au impus detaşat.


Preluat de la: Publika.md