Portalul de știri www.24.hu din Ungaria publică un amplu interviu cu Markó Béla, fostul președinte al UDMR, despre viața din perioada lui Ceaușescu, despre viața de astăzi și ce a fost între cele două. În interviu, Markó răspunde la o serie de întrebări despre cum a fost să viața ca redactor la o revistă de literatură în anii comunismului, despre cenzură, despre rezistența în vremea dictaturii, despre întâlnirea cu Securitatea, despre schimbarea de regim din 1989, rolul de poet și cel de politician și despre subiecte ale politicii actuale.
Iată cele mai importante pasaje din interviul publicat în 7 august 2020:
Rep.: Ce ați crezut despre viitorul Transilvaniei? în vremea comunismului – not. trad.)
MB: Am crezut că situația Transilvaniei nu este soluționată, am considerat că mai devreme sau mai târziu, această problemă trebuie rezolvată. Întotdeauna am crezut că lucrurile nu pot să rămână așa, că represiunea etnică poate fi înlăturată, și poate fi creat un model echitabil de conviețuire româno-maghiară.
Ca și copil, noi, în Secuime, unde abia am întâlnit români, și desigur nu prea cunoșteam nici istoria, am sperat că odată Transilvania va reveni din nou Ungariei.
Rep.: Ca adult nu ați mai avut această speranță?
Transilvania nu poate să revină Ungariei, deoarece românii sunt în majoritate de mult, iar astăzi aici locuiesc douăzeci și ceva la sută maghiari și șaptezeci și ceva la sută români. Situația este complicată și de faptul că cei douăzeci și ceva la sută nu au o distribuție omogenă, deoarece în estul Transilvaniei, în partea mai îndepărtată de granița ungară, în cele două județe din Secuime se concentrează populația maghiară, acolo suntem prezenți în procent de șaptezeci – optzeci la sută, în altă parte suntem minoritari sau chiar o diasporă.
Toate acestea, în sine, fac inutilă această amărăciune continuă despre apartenența Transilvaniei. Desigur, este un alt subiect faptul că ceea ce este acum, este rău, iar pentru Transilvania ar trebui creat un statut administrativ specific. Pentru acest statut ar trebui să se lupte.
Rep.: Cu doi ani înainte de retragerea dvs., în 2009, ați declarat că ați învățat mult în politica externă de la politicieni români, care, spre deosebire de stilul maghiarilor, bazat pe cel german caracterizat de raționalitate, pedanterie, preferă mișcările flexibile, elastice.
MB.:Este o gravă greșeală, și noi maghiarii am comis-o foarte des de-a lungul istoriei noastre, plătind întotdeauna un preț ridicat din această cauză, pentru că am calificat disprețuitor ca fiind balcanice națiunile la sud și est de noi, și pentru că am privit lumea lor ca pe una dezordonată, confuză și funcționând într-un haos. Mi-e teamă că ne-am declarat diferiți pentru a ne disimula în general slăbiciunea.
Și astăzi auzim ceva de genul poftiți și comparați satele maghiare din Transilvania cu cele române, urlă diferența. În regulă, să le comparăm, chiar există diferențe, dar după, să le comparăm cu satele săsești din România, și realizăm că totul este relativ.
Deci, după părerea mea, să acceptăm următoarele: cultura bizantină este la fel de rafinată ca cea occidentală, doar că are o altă logică.
Rep.: Și dvs. ați devenit bizantin în anii petrecuți în politică?
MB.: Ca maghiar ar fi o prostie să devii bizantin, dar în București merită să facem politică doar dacă cunoaștem mentalitatea, modul de gândire a partenerului sau a adversarului.
Rep.: Care e diferența dintre politica vestică și cea de bizantină?
MB.: În Vest, dacă stabilim că la zece avem o întâlnire, atunci la ora zece toată lumea stă la locul lui, cafeaua a fost deja consumată, și începem imediat.
În lumea bizantină, nimeni nici măcar nu ajunge la ora zece, la zece și un sfert cere o cafea, își caută notițele, dialoghează, ia pulsul, povestește ce este cu copiii, cu familia, și undeva la zece și jumătate, când toată lumea a atins un nivel de relaxare potrivit, poate să urmeze ce e important.
Cu o atitudine nemțească, ultima desfășurare este extrem de enervantă, de nesuportat, omul stă pe ace, în secret își aruncă o privire în notițe, ce alte multe subiecte trebuie discutate, soluționate, și aceștia cu siguranță trag de timp ca să nu parcurgem majoritatea punctelor de pe ordinea de zi.
Rep.: Dvs. cum ați parcurs acest obstacol?
MB.: A fost nevoie de timp pentru a mă obișnui. Dar a fost necesar pentru a putea obține rezultate. A trebuit să realizez și faptul că această lejeritate are și beneficiile sale. După o astfel de încălzire este mai greu să te cerți.
Rep.: UDMR a avut în față din primul minut două dileme. Prima privind raportarea la partidele din Ungaria: a alege o parte și a spera de la aceasta bani, sprijin, sau a păstra o echidistanță față de toți actorii, cu toți actorii. A doua dilemă privește politica internă: a practica strict o politică pe criterii etnice și astfel a intra independent în parlamentul român, sau a se alia la un partid românesc mare, și la alegeri a se strădui să obțină rolul de a înclina balanța, și de a obține rezultate care ajută minoritatea maghiară ca membru al unei coaliții.
MB.: La prima dilemă răspunsul meu este că trebuie să ne păstrăm independența, și nu trebuie să ne legăm căruța la niciun partid din Ungaria, dar concomitent, da, trebuie să contăm pe sprijinul guvernului Ungariei, indiferent de ce partid este la putere. Celălalt răspuns este că da, în mod natural trebuie să fim prezenți în politica internă română. Putem noi să fim sprijiniți de Ungaria, mai mult, chiar și de întreaga putere din Vest, dar dacă nu suntem prezenți substanțial în București, atunci putem obține doar concesii de principiu.
Rep.: Mereu ați urmărit să fiți la guvernare.
MB.: Dar nu cu orice preț. Am intrat în coaliție doar dacă, în programul comun au fost incluse solicitările noastre importante și dacă am primit garanții pentru realizarea lor.
Rep.: Ce ați dat în schimb?
MB.: Voturile noastre în Parlament.
Rep.:Se întâmplă ca UDMR să primească voturi de la partidele românești aliate. Exemplul spectaculos în acest sens a fost la ultimele alegeri europarlamentare, când UDMR a trecut pragul la alegeri prin multiplele voturi primite în mod surprinzător în județele în care locuiesc doar români. Se spune că social democrații români și-au mobilizat alegătorii.
MB.: Putem să ne imaginăm orice, dar să ne înțelegem că aceste afirmații sunt mai mult doar speculații. Pe de altă parte, eu nu am informații despre aceste lucruri, acestea nu s-au întâmplat în perioada președinției mele. Nu am nici experiența ca un partid românesc să ne fi ajutat vreodată în acest mod. De altfel, în trecut, trecerea pragului de cinci la sută nu a fost niciodată în pericol.
Rep.:În mod repetat ați obținut în jur de șase, șapte la sută. Nu este mult.
MB.: Nu. Doar că în România sunt în jur de 6,5% maghiari. Cu asta trebuie să calculăm. Dar este suficient pentru ca la alegeri să se intre în legislativ. Și este suficient și pentru a face un rege. Adică pentru afirmarea intereselor.
Rep.: Deci toată lumea a câștigat.
MB.: Aproape toată lumea. Partenerii noștri au știut că dacă încheie un acord cu noi, îl respectăm, întrucât dorim îmbunătățirea situației în România, și prin acest mod să se îmbunătățească și situația maghiarilor.
Politicienii români într-adevăr responsabili au înțeles și că momentan este un compromis să te coalizezi cu maghiarii, dar pe termen lung este mult mai bine să duci dezbaterile româno-maghiare în parlament, guvern, decât în afara politicii, eventual în stradă.
În Europa de Est problemele etnice au fost soluționate în mod crud în anii de după schimbare de regim, a se vedea războaiele sângeroase din fosta Iugoslavie, care nici nu au rezolvat foarte multe lucruri. România, grație într-o măsură importantă UDMR-lui, a scăpat de vărsarea de sânge, mai mult, prin politica sa față de minorități a transmis un mesaj pozitiv către lume.
Doar cu nesupunere civică sau cu proteste de stradă nu obținem nimic, mai mult, și noi ne amintim cum a arătat Târgu Mureș în martie 1990.
Rep.: Potrivit criticilor, dvs. încă de la începutul începuturilor ați trădat interesele maghiare, atunci când la începutul anilor `90 v-ați trimis colegi, Borbély László, Frunda György și Tokay György la stațiunea Neptun de pe malul Mării Negre, unde la o întâlnire secretă, în fond fără vreo împuternicire, au încheiat un pact în numele maghiarilor din România, cu reprezentanții puterii românești.
MB.: Treaba a fost atât de secretă că bine-cunoscuta organizație americană Project on Ethnic Relations a anunțat în fața întregii lumi că a organizat întâlnirea. Și anume, cu intenția nedisimulată să pună la aceeași masă românii și maghiarii din România, cu scopul de a preveni eventuale ulterioare conflicte interetnice. Desigur, cei care au fost împotriva participării UDMR în politica română, ulterior au creat acea aparență că la Neptun noi am renunțat la nevoia noastră de autonomie.
Rep.: Echipa lui Borbély nu a avut mandat pentru negociere nici măcar de la UDMR.
MB.: Nici nu au discutat în numele UDMR.
Rep.: Dar în numele cui?
MB.: Au fost acolo ca politicieni influenți în UDMR.
Rep.: Nu e același lucru?
MB.: Nu. De acea nu au încheiat niciun fel de pact, nici nu puteau să încheie.
Rep.: Atunci care a fost rostul întâlnirii?
MB.: Acela că mulțumită Neptunului și a negocierilor ulterioare a demarat un dialog. În urma acestui dialog, la Universitatea Babeș-Bolyai, unde la acea vreme în afara facultății de limbă și literatură maghiară nu exista învățământ în limba maghiară, au fost lansate la diferite facultăți și specializări mai multe sute de locuri maghiare pentru următorul an universitar. Ca să amintesc doar un exemplu.
Rep.: În legătură cu Neptun s-a creat un conflict puternic în interiorul UDMR.
MB.: Care a fost gestionat cu succes, și de ce să negăm, la sfârșit și eu personal am ieșit întărit din această situație.
Rep.: Cum v-ați întărit?
MB.: În faptul că, în interiorul organizației cele două tabere opuse au acceptat că în privința reprezentării UDMR ultimul cuvânt îl are întotdeauna președintele, deci în acele vremuri cuvântul meu. Fără împuternicirea mea nimeni nu putea negocia nici în București, și nici în străinătate. Nici la Budapesta.
Rep.: Și Tőkés László a acceptat acest lucru?
MB.: Nu a avut încotro. Ca lider al taberei opozante, el a atacat cel mai dur întâlnirea de la Neptun. Apoi s-a întâmplat, ca atunci când după doi ani aceiași fundație americană a organizat în Atlanta o întâlnire, la care au fost invitați UDMR și reprezentanții partidelor românești, alături de mine și împreună cu alți colegi, la întâlnire a participat și Tőkés László. Fapt prin care în esență, a spulberat legenda legată de Neptun și a legitimat dialogul, deși, chiar și așa foști săi adepți scot de la naftalină din când în când acest caz.
Rep.: Este o eroare să afirmăm că de o bună vreme principala linie de fractură în politica maghiarilor din afara granițelor este raportarea la Orbán Viktor, faptul că este acceptat ca fiind primul ministru al tuturor maghiarilor, astfel, ca lider care plutește deasupra tuturor partidelor maghiare din afara granițelor?
MB.: Nu este o eroare, dar e doar de suprafață. Linia de fractură este despre ce am vorbit deja: să ne integrăm în politica bucureșteană sau să ne legăm căruța odată pentru totdeauna de un partid din Ungaria. Eu am ales prima soluție, adică acea a unei politici independente a UDMR.
Pentru că oricât aparținem unei națiuni, acesta este un alt stat, altă viață politică, iar eu nu am fost dispus să subordonez UDMR nici măcar lui Orbán Viktor, ci exclusiv numai voinței alegătorilor noștri.
Rep.: Dacă în perioada primului guvern Orbán, dvs. vă fofilați un pic sub Orbán, atunci pe de o parte nici nu se năștea PCM Partidul Civic Maghiar – not. trad.), și pe de altă parte și astăzi ați fi președintele UDMR.
MB.: În niciun caz. Noi am fost într-o relație apropriată încă de la început cu partidele maghiare, am și avut nevoie de sprijinul lor, dar nu am devenit președintele UDMR datorită a ce a declarat un politician sau altul din Ungaria, cum nici nu am renunțat din aceste motive. Nu am habar ce ar fi trebuit să fac ca să nu se nască PCM. Până la urmă prin înființarea acestui partid s-a reușit să se probeze că nu este ușor să fim învinși. Faptul că nu am candidat pentru un nou mandat de președinte la începutul anului 2011, a fost în totalitate decizia mea. Nu mi-a cerut nimeni să mă retrag. Adevărul este că în UDMR mai degrabă au fost mulți care au încercat să mă convingă să rămân.
Rep.: Orbán Viktor a guvernat din nou la începutul anului 2011, chiar cu două treimi, și a transmis clar că va sprijini în mod exclusiv doar partidele maghiare din afara granițelor care se aliniază în spatele lui.
MB.: Desigur, am cântărit multe lucruri atunci, și deși nu de acest aspect a depins, este fără de tăgadă că la luare deciziei mele a contribuit și faptul că nu am mai avut o relație senină cu FIDESZ-ul ajuns la putere. Tocmai din motivele la care am făcut referire:
Orbán și ai lui au dezaprobat faptul că organizația condusă de mine s-a străduit să aibă relații bune și cu alte partide din Ungaria. Dar nu este vorba de o chestiune personală, deoarece ne cunoaștem de foarte multă vreme, am avut multe dezbateri, multe acorduri și dezacorduri. Niciodată nu ne-am certat, nu am trântit niciodată uși, conflictul dintre noi doi s-a dezvoltat puțin câte puțin.
Rep.: Orbán Viktor a vizitat des Transilvania în perioada schimbării de regim. S-a împrietenit și cu dvs.? Un bograci, o slănină?
MB.: A fost și așa ceva. Mai demult. Într-o vreme, în fiecare vară, am fost și la Tușnad. După care nu am mai mers. În treizeci de ani s-a schimbat UDMR, și eu m-am schimbat, s-a schimbat și FIDESZ și Orbán Viktor. Ei poate mult mai mult decât noi.
Rep.: Succesorul dvs. în fruntea UDMR a devenit Kelemen Hunor. El unde duce organizația?
MB.: Întrebați-l pe el mai degrabă.
Rep.: Se spune că dvs. ați dus UDMR în networkul românesc, iar Kelemen Hunor îl extrage treptat de acolo.
MB.: Sper că nu. Dar prin faptul că UDMR din noiembrie 2014 a ieșit din coaliția de guvernare, și mai târziu nu a revenit în guvern, în realitate și-a pierdut cu adevărat din greutate. Din multe puncte de vedere dă de gândit și faptul că la ultimul referendum privind revizuirea Constituției, Secuimea a produs cea mai slabă prezență, abia la jumătatea mediei naționale. Dar nu aș spune că suntem deja pe drumul de ieșire din București. Mă îngrijorează mai degrabă faptul că relația dintre guvernul român și cel maghiar s-a restrâns la minim. Și mă îngrijorează și faptul că în timp ce influența guvernului român crește la Bruxelles, scade influența conducerii ungare aflate într-o continuă luptă cu Uniunea. În perioada schimbării de regim, considerarea Ungariei ca statul cu cel mai mare prestigiu în regiune, a dat un imbold imens afirmării intereselor maghiarilor din Transilvania. Românii înșiși au privit Budapesta în acest fel, și nu a fost totuna pentru ei cum se exprimă politica oficială ungară despre România.
În comparație, dacă astăzi la Bruxelles s-ar ivi un dezacord româno-maghiar, în foarte mare măsură, românii ar primii dreptate.
Desigur și pe mine mă irită multe soluții ale UE, dar îmi este clar, că în prezent, garanția supremă pentru supraviețuirea / păstrarea maghiarilor în Transilvania este o Uniune Europeană fără granițe. La acea vreme, foarte mulți ne-au reproșat că Ungaria și în special maghiarii din Transilvania, în frunte cu UDMR au contribuit la aderarea României la UE și NATO. Ei uită doar că acest demers nu a fost un compromis din partea noastră, ci a fost un interes primar la fel ca și al românilor din România. Am știut că aderarea nu va rezolva problemele etnice, dar este bine și pentru noi că putem să călătorim fără granițe, să învățăm, să ne angajăm în Europa, și ce este cel mai important: putem să mergem liber în Ungaria. Deci în mod hotărât sunt un pro-european.
Rep.: Deși integrarea României în UE din anumite motive nu a fost benefică minorității maghiare din România. Prin integrare, vestul, îngrijorat de posibile conflicte interetnice în anii ce au urmat schimbării de regim, a renunțat în mare la proiectele de democratizare din Europa de Est.
MB.: Cea ce este o greșeală serioasă. Este un pericol vital ideea reprezentată de mulți politicieni ai UE, care consideră viitorul Uniunii doar o problemă pur economică. În opinia mea, cel puțin în aceiași măsură, rămânerea împreună, depinde de gestionarea elementelor specifice naționale, etnice, lingvistice și regionale.
Rep.: Cum rezistați ca de 10 ani nu dvs. să spuneți ce este bine?
MB.: Rezist.
Rep.: Se povestește la Târgu Mureș că din când în când, ca o statuie vie mai mergeți la fostul sediu central al UDMR, care a fost mutat de mult de Kelemen Hunor la Cluj Napoca.
MB.: Merg din când în când.
Rep.: Este suficient atât?
MB.: Nu este, dar am și alte treburi.
Rep.: Ați sperat că și după demisie veți controla din umbră ca un fel de șef de trib?
MB.: Dacă aș fi vrut să controlez, atunci nu renunțam. Totuși, am avut atâta minte încât să știu, că adevărata influență control) nu se leagă de autoritate, ci de funcție. De altfel, serios, chiar nu este ușor să te dezobișnuiești. Obișnuiesc să spun că politica este ca un drog.
Rep.: Rămâne scrisul.
MB.: E mai mult decât o rămășiță. Mult mai mult
Preluat de la: Timpul.md