Guvernul britanic şi-a asigurat în total 340 de milioane de doze de vaccin contra COVID-19 după ce a anunţat vineri acorduri cu laboratoarele americane Johnson & Johnson şi Novavax pentru 90 de milioane de doze, relatează agenţia AFP, citat de agerpres.ro.
Johnson & Johnson, prin intermediul filialei sale belgiene Janssen Pharmaceutical, va furniza 30 de milioane de doze, iar Novavax 60 milioane, în cazul în care aceste două vaccinuri în curs de dezvoltare vor vedea lumina zilei, potrivit unui comunicat al Ministerului britanic pentru Mediul de Afaceri.
Marea Britanie va finanţa, de asemenea, un studiu clinic la nivel mondial pentru vaccinul dezvoltat de Johnson & Johnson.
Vaccinurile ar putea fi livrate la jumătatea anului 2021 în Regatul Unit şi ar fi destinate în principal populaţiilor cele mai expuse, precum personalul din sectorul sanitar, minorităţile etnice, persoanele adulte care suferă de boli grave şi vârstnicii, a precizat guvernul.
Acordurile, al cincilea şi respectiv al şaselea de acest gen pentru Marea Britanie, intervin după cele încheiate cu Sanofi/GSK, AstraZeneca, Valneva şi BioNTech/Pfizer.
Proiectul AstraZeneca, asociat cu Universitatea Oxford, se numără printre cele mai avansate şi mai promiţătoare din lume, rezultatele testelor din faza a 3-a, efectuate pe mii de subiecţi umani, fiind aşteptate în septembrie.
Numărul dozelor asigurate de acest stat depăşeşte cu mult populaţia Marii Britanii (66 de milioane), însă este prea devreme pentru a se putea şti dacă vaccinurile aflate în curs de dezvoltare vor fi eficiente şi, în cazul în care vor avea succes, de câte doze va fi nevoie pentru vaccinarea unei persoane.
„Strategia guvernului de a constitui un portofoliu de vaccinuri potenţiale ar trebui să ofere cea mai bună şansă posibilă de a găsi unul care să funcţioneze”, a declarat Alok Sharma.
Guvernul britanic a înfiinţat luna trecută şi un registru pentru voluntarii dispuşi să participe la testarea vaccinurilor, sperând să găsească 500.000 de doritori până în octombrie.
Criticat dur pentru modul în care a gestionat criza sanitară, Marea Britanie fiind cea mai îndoliată ţară din Europa, guvernul premierului Boris Johnson a anunţat în aprilie înfiinţarea unui grup de lucru pentru accelerarea eforturilor de creare şi producţie a unui vaccin.
Preluat de la: Publika.md