Cei mai feroce călăi ai omenirii – Hitler și Stalin – au omorât în mod barbar zeci de milioane de cetățeni absolut nevinovați. Crimele lor abominabile au fost condamnate de către instituții internaționale specializate în crime de război, dar și de către diverse organizații internaționale cu vocație universală și europeană (ONU, Consiliul Europei, Uniunea Europeană s.a). Orice crimă împotriva cetățeanului și a umanității, din motive rasiale sau xenofobe, trebuie condamnată cu vehemență și adoptate măsuri concrete pentru pedepsirea făptașilor.
Iurie RenițăIurie Renițălut necesară și pe înțelesul tuturor celora care au memorie trează și responsabilitate istorică și morală față de cei, care au fost uciși cu cruzime în lagărele de concentrare naziste din considerente etnice sau exterminați în Siberia și Kazahstan, din simplul motiv că erau oameni harnici și nu împărtășeau ideologia comunist-stalinistă.
Tentativa socialiștilor de a prezența în parlament un proiect de lege de condamnare a atrocitatilor, comise sub drapele xenofobe, etnice și rasiale, s-a făcut exact după scenariul Moscovei – toți sunt vinovați, cu excepția regimului sovietic stalinist. Manipularea, minciuna și blamarea dușmanului intern și extern au fost armele principale ale regimului stalinist, care au fost preluate și sunt în continuare promovate de către ortacii lui Dodon. Dacă slugile Kremlinului din parlament procedează tradițional în acest mod, am rămas consternat și profund decepționat când am văzut cum unii colegi din fostul bloc ACUM au votat împreună cu exponenții Moscovei – PSRM. Proiectul de lege n-ar fi trecut nici în prima lectură, dacă aceștia nu le-ar fi asigurat socialiștilor numărul necesar de voturi, deși au fost intervenții ale unor deputați ACUM-iști care au insistat ca proiectul de lege să fie retrimis în comisia de fond pentru reexaminare și completare cu propuneri concrete, cea mai importantă fiind includerea în lista de condamnare și a regimului sovietic stalinist. N-aș vrea să cred că cei care au asigurat votul socialiștilor n-au auzit, n-au citit despre atrocitățile comise de Stalin, n-au avut părinți sau bunici deportați sau exterminați în "Siberii de gheață".
Ca să vă convingeți de minciuna și manipularea socialiștilor, vă prezint cea mai concludentă dovadă a faptului cum secretarul executiv al PSRM-ului, Vladislav
Bătrâncea (împreună cu mai mulți fruntași psrm-iști foarte satisfăcuți, în mod special actuala spreakeriță Zinaida Grenanâi) în mod demagogic și fariseic "promovează lupta decisivă împotriva xenofobiei" prin exemplul personal, rupând în plenul parlamentului, cu profundă ură proletar-stalinistă, harta României. Bravo, Vladik, una spui și altă faci; e tocmai ceea ce te-au învățat la Moscova și tu promovezi în parlamentul de la Chișinău! Dealtfel Bătrâncea nu este unica excepție; majoritatea socialiștilor conduși de Igor Dodon procedează la fel.
În ședința de joi a parlamentului m-a marcat în mod deosebit discursul deputatului Alexandru Slusari la subiectul în chestiune.
Nu e prima dată când acest deputat, de origine rusă, dă o lecție de adevărată verticalitate politică și corectitudine mai multor mancurti locali și pretinși "europeniști" sau chiar "unioniști". Vă recomand insistent să vizionați cu atenție acest discurs, în speranța că proiectul de lege promovat de socialiști va fi respins la următoarea etapă, dacă nu va fi inclus în lista de condamnare și pedepsire regimul sovietic stalinist.
Preluat de la: Timpul.md