Asta deoarece aleșii locali din Bălți refuză să transmită în gestiunea Agenției Sociale de Asistență Socială automobilul pe care pînă nu demult specialiștii îl utilizau pentru a ajunge la copii.
Aceasta susține că era mult mai ușor cînd venea echipa. „Veneau la noi, nu eram eu nevoită să mă duc prin transportul public, să mă tîrîi cu ea, este foarte greu. Sperăm ca într-o zi se vor trezi și ne vor da mașina și vom relua activitățile așa în fiecare săptămînă cum le facem”.
În aceeași situație sînt și alte mame din oraș, care spun că sistarea acestui serviciu îngreunează procesul de recuperare a copiilor.
Nadejda Cervincova, mama unui copil cu dizabilități, spune că atunci cînd veneau specialiștii acasă era o atmosferă mai confortabilă, nu era stres, emoții negative și copiii se ocupau cu plăcere.
Serviciul Echipa Mobilă a fost instituit în Bălți de către Asociația Obștească „Credis”, în cadrul unui proiect finanțat din bani europeni. După ce s-a încheiat proiectul, în martie anul trecut, serviciul, dar și unitatea de transport procurată a fost transmisă Direcție Asistență Socială din cadrul Primăriei Bălți. După reforma asistenței sociale, bunurile urmau să ajungă în gestiunea Agenției Sociale de Asistență Socială, însă aleșii locali din Bălți au refuzat să facă acest lucru.
Potrivit președintelui A.O. „Credis”, Ana Pricop, serviciul nu este funcțional pentru că Consiliul Municipal Bălți nu a întreprins nici o acțiune pînă la moment ca să asigure transmiterea automobilului în gestiunea entității noi create ATAS, așa ca serviciul de echipă mobilă să fie funcțional.
În acest context, Ana Pricop vine cu un apel către autoritățile publice locale de a manifesta solidaritate și de a urgenta procesul de transmitere a automobilului.
Consilierul socialist, Serghei Gramma, susține că, deși întrebarea a fost discutată în comisia de specialitate, primarul de Bălți, Alexandr Petkov, s-ar fi opus includerii ei pe ordinea de zi a ultimei ședințe.
„Nu știu de ce primarul scoate întrebările de pe ordinea de zi. Chiar și la ultima ședință a consiliului municipal, aceste întrebări au trecut de comisie, dar nu au fost incluse ca întrebări adăugătoare pe ordinea de zi”, spune Serghei Gramma.
Întrebat cum comentează această situație, Alexandr Petkov a răspuns: „Este proprietate municipală, ea trebuie să treacă prin comisie, cînd comisia o să treacă, comisia o să se adune degrabă”.
„Echipa Mobilă” este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi, care oferă asistenţă socială şi suport la domiciliul beneficiarilor, precum şi consiliere persoanelor implicate în procesul de incluziune a acestora.
Preluat de la: Noi.md