Majoritatea parlamentară PSRM-PDM a respins inițiativa opoziţiei de a organiza ședințele plenare în regim online. Un proiect de lege în acest sens a fost elaborat de doi deputați din fracțiunea PAS, Sergiu Litvinenco și Virgiliu Pâslariuc.
Cei doi au propus ca în caz de stare de urgență, provocată de epidemii, pandemii sau fenomene naturale extreme, şedinţele plenului să se poată desfăşura printr-o platformă online de videoconferință. Documentul a ajuns marți pe masa comisiei juridice a Parlamentului, şedinţa căreia s-a desfăşurat în regim online. Iniţiativa a fost susținută doar de doi deputați din opoziția PAS și Platforma DA.
Sergiu Litvinenco a scris pe Facebook că proiectul este foarte important în condițiile actuale și că nu înțelege de ce socialiștii și democrații nu au sprijinit iniţiativa. Democratul Eugeniu Nichiforciuc, care este membru al aceleiași comisii, nu a răspuns la telefon pentru a oferi un comentariu. Însă deputatul PSRM Grigore Novac spune că autorii nu s-au consultat cu tehnicienii atunci când au elaborat documentul.
„Noi așa și nu am înțeles cât de real este asta din punct de vedere tehnic. Pentru că de introdus în lege asta e cel mai ușor, dar de implementat ca el să fie funcțional aici noi am înțeles că avem blocaje”, a menţionat Grigore Novac, deputat PSRM.
Reacţia opoziției nu s-a lăsat mult aşteptată.
„O prostie. În România sunt peste 500 de deputați și s-a reușit tehnic de realizat. Singurul argument de ce ei nu ar vota sau nu ar susține un asemena proiect este ca în caz de ceva să reușească să blocheze activitatea Parlamentului așa cum s-a mai întâmplat pe vreo două trei săptămâni cât o să aibă nevoie ei”, a declarat Dinu Plîngău, deputat Platforma DA.
„Regretăm acest vot rușinos al acestei majorități. Vor să evite să putem examina proiecte bune în orice condiții inclusiv în astfel de situații excepționale. Astfel de proiecte trebuie să avem, cel puțin o astfel de posibilitate în stare excepțională să avem posibilitatea să votăm online cred că este necesar”, a punctat Sergiu Sîrbu, deputat PRO MOLDOVA.
Amintim că, după ce doi deputați au fost diagnosticați cu COVID-19, activitatea legislativului a fost sistată timp de două săptămâni. În acea perioadă, parlamentarii urmau să voteze mai multe legi pentru a debloca cea de-a doua tranșă din ajutorul macrofinanciar din partea Uniunii Europene. În prezent, ședințele comisiilor permanente se desfășoară în regim online.
Preluat de la: Publika.md