Deputații fracțiunilor PDM și PSRM au solicitat Ministerului Justiției o opinie juridică pentru interpretarea Articolului 7, p. 2 din Acordul de creditare din partea Federației Ruse, care prevede că ”Orice datorie restantă a oricărei entități din Republica Moldova către guvernul rus sau instituții ale guvernului rus, unde există „acordul părții moldovenești”, devine automat parte a acestui contract”.
De asemenea, urmează a fi concretizată modalitatea de soluționare a litigiilor între cele două părți. Decizia a fost luată în cadrul discuțiilor pe platforma Consiliului Coaliției.
Totodată, pentru a exclude speculațiile în spațiul public, majoritatea parlamentară a solicitat Ministerului Finanțelor o informație privind existența unor datorii sau împrumuturi garantate de stat către Federația Rusă, dar și informații privind procedura și modalitatea de oferire eventuală a unor astfel de garanții de către Republica Moldova, se arată într-un comunicat al serviciului de presă al PDM.
Potrivit sursei citate, părțile au discutat despre asistența externă oferită țării noastre, despre banii care vin ca și suport bugetar (cele circa 235 milioane de dolari de la Fondul Monetar Internațional și cele 200 milioane de euro din partea Federației Ruse), dar și despre cele 87 milioane de euro, care urmează a fi puse la dispoziție de Uniunea Europeană pe diferite proiecte, în afara bugetului țării.
Preluat de la: Publika.md