Scopul principal al întîlnirii a fost discutarea viziunilor de dezvoltare a agriculturii și a localităților rurale prin prisma susținerii fermelor de familie. De asemenea, s-a analizat conceptul unui nou program destinat producătorilor micro și mici din zonele rurale, program care se va desfășura pe parcursul următorilor șase ani, cu accent pe sprijinirea femeilor și tinerilor fermieri în agricultură și activități conexe.
În cadrul discuțiilor, echipa ministerului și reprezentanții IFAD au împărtășit viziuni comune privind dezvoltarea agriculturii în țara noastră. Pe segmentul vegetal, au fost subliniate prioritățile în dezvoltarea producției ecologice, inclusiv producerea de material semincer ecologic, culturile bacifere, medicinale, aromatice și de condimente. De asemenea, s-a pus accent pe tehnicile de procesare și comercializare a produselor din cadrul fermelor mici, tehnicile de ambalare și marketing, precum și pe dezvoltarea grupurilor de producători și a cooperativelor.
Pe segmentul zootehnic, s-a discutat despre importanța creșterii ovinelor și caprinelor în zonele de sud și centru ale țării, o tradiție transmisă din generație în generație. S-a evidențiat necesitatea dezvoltării modelelor de ferme de familie pentru caprine și ovine, cu un efectiv de 200-250 de animale, și pentru bovine, cu un efectiv de 50-70 de animale. Accentul a fost pus pe procesarea laptelui și crearea cooperativelor de procesare.
Preluat de la: Noi.md