Maia Sandu va solicita deputaților PAS să facă demersurile necesare pentru a afla cum a fost posibilă înregistrarea navei de pe care au fost confiscate circa 2 750 de tone de azotat de amoniu sub pavilion moldovenesc. Într-o postare pe Facebook, liderul PAS menţionează că Republica Moldova se află de mulți ani în lista neagră din cauza faptului că înregistrează nave ce desfășoară activități ilegale.
„Statul nostru a înregistrat această navă în schimbul mitei și a favorurilor. Într-o țară unde lucrurile se fac corect, unde instituțiile statului nu participă în scheme, înregistrarea unor astfel de nave ar fi fost imposibilă. Voi solicita deputaților PAS să facă toate demersurile necesare pentru a afla cum a fost posibilă înregistrarea unei astfel de nave sub pavilion moldovenesc, cine stă în spatele acestor fărădelegi și care sunt soluțiile”, a menţionat Maia Sandu.
PUBLIKA.MD aminteşte că potrivit BBC, care citează agenţia rusă TASS, deflagrațiile din portul Beirut s-ar fi produs într-un depozit unde se aflau circa 2750 de tone de azotat de amoniu, confiscate de pe o navă aflată sub pavilion moldovenesc.
Contactat telefonic, directorul Agenţiei Navale a ţării noastre, Igor Zaharia, ne-a confirmat că, în 2013, nava a intrat în portul din Beirut, fiind sub pavilionul Republicii Moldova. Însă el a precizat că, de mai mulţi ani, aceasta nu se mai află sub pavilion moldovenesc.
Preluat de la: Publika.md