Șefa statului, Maia Sandu, susține că nu ea este responsabilă de organizarea evenimentelor din țară. Cât ceea ce ține despre cele 6 milioane de lei care urmează să fie cheltuite pentru concertul de Ziua Independenței, președinta a declarat că „Guvernul este cel care poate răspunde la această întrebare”.
„- Se spune că vor fi alocate 6 milioane pentru ziua Independenței.
– Nu președinția se ocupă de organizarea evenimentelor, toate întrebările la Guvern, văr rog.
Chiar nu semnez și nu știu care sunt bugetele”, a declarat Maia Sandu în cadrul unui podcast.
Guvernul i-a oferit contractul pentru organizarea concertului dedicat Zilei Independenței direct firmei Suhih Production SRL, care a organizat și evenimentul din 2024, scrie RISE. Asta după ce licitația lansată a fost anulată de Cancelaria de Stat, în pofida faptului că trei companii au propus oferte, două dintre ele mult mai ieftine decât suma preconizată de autorități inițial.
Recent, Guvernul a crescut de 8 mil. lei la 11,5 mil. lei suma pentru festivități în PMAN, de Ziua Independenței, marcată pe 27 august, după ce anterior, Cancelaria de Stat a dat refuz celor 3 companii ofertante și a anulat licitația publică. Din suma totală, 2,5 milioane lei se vor cheltui pentru achiziționarea dreptului de utilizare a operei audiovizuale „Șacalii”.
Decizia Cancelariei de Stat de a anula licitația de 8,3 milioane pentru evenimentele din 27 și 31 august, în pofida faptului că trei companii au propus oferte, două dintre ele mult mai ieftine decât suma preconizată de autorități, a provocat critici în mediul cultural. „În 2025, scenariul de anul trecut nu doar că se repetă — e mai bine regizat. S-a imitat o licitație, fără intenția reală de a alege cea mai bună ofertă. Mai multe surse indică faptul că în spatele acestei simulări stă un deputat și fratele său muzician, care ar folosi un SRL marionetă, înregistrat în 2022”, a scris Vlad Costandoi, producător, director Sens Music, membru al juriului Eurovision din acest an.
ȘI fostul șef al Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, a criticat dur decizia Cancelariei de Stat de a anula licitația de 8,3 milioane pentru evenimentele din 27 și 31 august, în pofida faptului că trei companii au propus oferte, două dintre ele mult mai ieftine decât suma preconizată de autorități. „Cică nu poți organiza ca lumea cu numai 6 milioane lei. Ce contează că ofertanții sunt companii cu experiență vastă și echipament propriu? O oarecare Tatiana Cucuietu știe mult mai bine cât costă organizarea evenimentelor. Să îndemnăm semidocții galbeni să fure mai cu spor, că prinde bine la integrat în Europa”, a scris Tofilat.
Licitația de 8,3 milioane lei pentru evenimentele din 27 și 31 august, lansată de Cancelaria de Stat, a fost anulată. Toate cele trei companii ofertante au primit refuz, deși două dintre ele au propus oferte mult mai ieftine. Autoritatea de stat a anulat procedura de achiziție pentru organizarea festivităților naționale, invocând imposibilitatea realizării unei „comparații echitabile” între ofertele depuse.
În luna iunie, Cancelaria de Stat a lansat o procedură de achiziție publică în valoare de aproximativ 8,3 milioane lei (fără TVA) pentru servicii de organizare a evenimentelor dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova și Zilei Limbii Române.
În 2024, Guvernul a hotărât să dea o petrecere de 3 zile, cu ocazia celor 33 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, la care a invitat artiști și trupe locale și internaționale. Okean Elzy, Vama, Subcarpații, Alternosfera, câștigătoarea Eurovision 2023, Loreen, sunt doar câteva nume ale artiștilor care au urcat pe scena de sărbătoare. Seria de concerte a costat visteria statului aproape 10 milioane de lei – sumă publicată pe portalul achizițiilor.
Ulterior, Guvernul a dat o explicațiede ce nu a organizat o licitație publică pentru concertul de 3 zile, cu ocazia Zilei Independenței. Potrivit Executivului, banii necesari pentru organizarea sărbătorii au fost alocați după rectificarea bugetară din luna iulie, iar „termenele au fost restrânse”.
Preluat de la: Timpul.md