Maia Sandu justifică sprijinul USAID pentru presa și ONG-urile din Rep. Moldova, prin prisma atacului propagandei rusească. Uită să spună că a și profitat de pe urma acestora…

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că, în pofida acuzațiilor recente aduse de președintele American Donald Trump cu privire la presupusa „risipă” a fondurilor USAID în Rep. Moldova, este recunoscătoare pentru ajutorul primit din partea Statelor Unite. Într-un interviu pentru RFI, Maia Sandu a afirmat că sprijinul oferit de USAID a avut „rezultate concrete” pentru cetățeni, incluzând transformarea sectorului vinicol și sprijinirea altor industrii locale, precum textilele sau industriile creative. În plus, a subliniat proiecte importante în educație, precum inițierea programului de robotică în școli și investițiile în infrastructură, inclusiv în sectorul energetic. Desigur, Maia Sandu uită să spună că și domnia sa și PAS au fost beneficiarii acestor fonduri, chiar și indirect, pentru promovarea ideologiilor globalisti-sorosisto-neomarxiste în Rep. Moldova.

„Este decizia Statelor Unite dacă vor continua să sprijine Moldova prin USAID sau nu. Noi am fost norocoși că am beneficiat de acest sprijin, care a dus la rezultate concrete în economie și în diverse sectoare”, a spus Sandu. Cu toate acestea, președinta a adăugat că, deși sprijinul acordat presei independente a fost esențial, acesta a fost „mult, mult mai mic decât sutele de milioane de dolari pe care Rusia le investește în propaganda din Republica Moldova”, inclusiv împotriva intereselor Statelor Unite.

Maia Sandu a continuat să susțină că, din păcate, presa care a primit sprijin din partea SUA nu a informat suficient populația despre beneficiile acestor proiecte. „Presa nu le-a vorbit cetățenilor despre ceea ce a făcut sprijinul american pentru Moldova, iar acum se încearcă să se prezinte acest ajutor într-o lumină proastă. Politicieni iresponsabili încearcă să discrediteze acest ajutor.”

Donald Trump a condamnat cheltuirea fondurilor guvernamentale în state precum Rep. Moldova, fondurile USAID au fost folosite pentru „programe inutile”. Trump a menționat Rep. Moldova ca fiind un stat unde s-au cheltuit „32 de milioane de dolari pentru o operațiune de propagandă de stânga”.

În contextul acestor acuzații, Maia Sandu a ținut să precizeze că, în comparație cu propagandă masivă promovată de Federația Rusă, sprijinul acordat presei din Rep. Moldova a fost insignifiant. „Este vorba de o comparație între un sprijin modest pentru presa independentă și sutele de milioane de dolari investite de Rusia în propagandă, inclusiv pentru a submina încrederea în Statele Unite”, a spus aceasta.

Maia Sandu a încercat să mai dreagă busuiocul în relație cu actuala administrație a SUA și a afirmat că, indiferent de deciziile viitoare ale Statelor Unite, Rep. Moldova va rămâne recunoscătoare pentru ajutorul primit până acum, dar a subliniat că lupta împotriva propagandei externe este esențială pentru viitorul Rep. Moldova.


Preluat de la: Timpul.md