Maia Sandu: „Dodon nu mai este primit la Kremlin ca un șef de stat, dar ca un funcționar regional”

Ultima vizită a lui Dodon la Moscova a fost una umilitoare pentru noi ca stat suveran.

 O lume întreagă a văzut că Preşedintele Republicii Moldova nu mai este primit la Kremlin ca un şef de stat, dar cel mult ca un funcţionar regional de rangul doi sau trei. Am văzut cu toţii un Dodon mic, disperat şi speriat. Are de ce să fie aşa.

Patru ani a tăiat frunze la câini, s-a gândit numai cum să se căpătuiască pe seama poporului, sărăcindu-l și mai mult. Acum, când vine timpul să răspundă în faţa cetăţenilor, este gata să se înjosească în ultimul hal, doar ca să primească ajutor străin pentru a obţine un nou mandat. Un mandat care i-ar garanta nu doar puterea, ci mai ales libertatea.

Ţara noastră are nevoie de un preşedinte puternic. Un preşedinte cu caracter şi verticalitate, care să reprezinte cu demnitate Republica Moldova în lume. Un preşedinte care să fie tratat de la egal la egal de conducătorii altor state.

La toamnă Moldova trebuie să-şi aleagă un preşedinte bun, onest şi respectabil. E vremea oamenilor buni! E timpul alegerii bune.

FOTO: „ÎNTÂLNIRE LA „NIVEL ÎNALT” ÎNTRE ADJUNCTUL ȘEFULUI ADMINISTRAȚIEI PREZIDENȚIALE DIN RUSIA ȘI „PREȘEDINTELE”. Moscova, 2020,

https://www.facebook.com/maia.sandu/ / Maia Sandu


Preluat de la: Timpul.md